Arhitectul Mircea Dinculescu, trimis în judecată

0
593

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Biroul Teritorial Baia Mare din cadrul Serviciului Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Mircea Dinculescu, la data faptei arhitect şef în cadrul Primăriei Baia Mare, cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, şi în stare de libertate a inculpatului VAIDA FLORINEL-MIHĂIŢĂ, om de afaceri, cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că „în perioada 2015-2016, Mircea Dinculescu, în calitate de arhitect şef în cadrul Primăriei Baia Mare, a pretins de la Vaida Florinel – Mihăiţă bani şi bunuri în valoare totală de 37.750 lei, din care a primit 300 euro şi 100 lei. Foloasele respective au fost pretinse şi primite de inculpatul Dinculescu Mircea în vederea facilitării obţinerii avizelor necesare pentru un imobil construit de omul de afaceri în municipiul Baia Mare, în condiţiile în care arhitectul şef avea cunoştinţă despre faptul că acesta din urmă nu respectase proiectul de construcţie, că modificase proiectul de structură şi despre alte aspecte care impuneau demolarea construcţiei. În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator şi indisponibilizarea sumei de 1.350 lei ce aparţine inculpatului Dinculescu Mircea în vederea confiscării speciale”, se precizează în comunicatul de presă al DNA. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureş, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispusă în cauză. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ