Lectura: Patrimoniu şi memorie culturală

0
484

Mă bucur dacă întâlnesc semeni care privesc cu respect şi răspundere ceea ce am numit Maramureşul interior. Forţa aceea tăcută, cu un limbaj specific, cu o rânduială care a permis durata şi lucrarea profundă. Din fericire mai avem oameni inteligenţi şi devotaţi. Un produs al acestor minţi dăruite grijii pentru Maramureş în special este revista „Memoria ethnologică”, cu aplecare spre patrimoniul etnologic şi memorie culturală, apărută sub egida Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş (director Ştefan Mariş). În cei şaisprezece ani de viaţă, revista s-a impus ca un tezaur de cultură populară, comentarii avizate dar şi semnale trase pentru salvarea, cât se poate, a ceea ce a mai rămas din sufletul nostru vechi. De aceea este apreciată de specialiştii din ţară şi străinătate, fiind prezentă în mari biblioteci din lume. Revista poate fi percepută şi ca ultimul strigăt al unei societăţi monoculturale din care au mai rămas câteva respirări. Mai ales în satul maramureşean care şi el, în ultimul sfert de veac, s-a metamorfozat cum se întâmplă la răscruci de istorie, iar noi, acum, trăim una. Redactorul şef al revistei, Ştefan Mariş, se întreabă dacă Uniunea Europeană (ori ce va fi după ea) va reuşi să susţină şi să impulsioneze glisarea dinspre multiculturalism spre interculturalism? Nu ştiu, dar se vede că revista îşi pune serioase întrebări cu privire la provocările timpului nostru. Am în faţă recentul număr apărut pe piaţă (58-59). Nu am cum (şi nu se face) să transcriu sumarul revistei. Pentru exemplificarea ideii de patrimoniu şi memorie culturală voi reţine câteva articole de referinţă. Despre etnoiatria în Maramureş scrie Pamfil Bilţiu, în care se analizează rolul tămăduitorului în colectivităţile săteşti. Livia Ardelean ne propune tema cercetării scrisului şi educaţiei în Maramureş (sec. XV – XVII), un subiect mai puţin cunoscut şi ocolit de cercetare. Mi-a atras atenţia eseul lui Ştefan Mariş în care se referă la dialogul cu celălalt – de la închistare la autodezvăluire. În capitolul „Colecţii de folclor” revista este generoasă cu teme de mare interes. Tratate de autori din perspectivă ştiinţifică, cu interpretări proaspete dar riguroase. O spun cu bucuria lecturii şi descoperirii unor nuanţe cu virtuţi inedite. Toate trecute prin mintea cercetătorului. Ceea ce nu e puţin. Obiceiuri de nuntă, de naştere, de primăvară în Lăpuş, în Boiu Mare, Budeşti, Preluca, Boiereni, Coruia, Prislop, un evantai documentar bine aplicat prin prisma cercetării. Semnături puse sub articole bine articulate: Carmen Dărăbuş, Maria Mirela Poduţ, Alexa Gavril Bâle, Nicolae Pop, Ioan Bote, Ştefan Andreica (splendid basmul popular cules în 1914), Florin Avram. Cele cinci articole ale Corinei Isabella Csiszar rămân o încântare prin acurateţea documentării. Interesant este articolul de deschidere semnat de Luca Rimoldi din Italia despre o relatare a vieţii şi activităţilor individuale. Este vorba despre biografia unui sindicalist – Renzo Barricelli – care pledează pentru a transforma revoluţia în profesie. Două cărţi recent apărute, de mare interes, despre Mihai Olos şi Gheorghe Dăncuş, sunt prezentate de Florin Corneliu Popovici şi Iordan Datcu. Cărţi alcătuite de Ana Olos şi neobositul Pamfil Bilţiu. Un număr care vine să confirme valoarea de tezaur a acestei reviste unice în felul ei. Premiile primite confirmă şi bucuria mea de a-mi descoperi esenţe ale Maramureşului în această revistă. Onor, Consiliului Judeţean, în orice alcătuire ar fi el, că sprijină acest tezaur revuistic. Se referă la cunoaşterea Maramureşului profund. Să salvăm, chiar teoretic, ceea ce mai avem.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.