Un nou sit preistoric descoperit în munţii din Maramureş

0
1870

În zona Pasului Prislop s-a desfăşurat prima etapă a cercetărilor arheologice prevăzute pentru anul 2016 în cadrul proiectului „O arheologie a munţilor” din Maramureş, România, coordonat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş din Baia Mare şi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române din Bucureşti. Alături de cercetători de la cele două instituţii coordonatoare au mai participat arheologi de la diverse instituţii de profil din ţară (Deva, Sebeş, Alba Iulia) şi din Germania (München).
Cercetările de suprafaţă şi săpăturile arheologice efectuate cu acest prilej în locurile numite de localnici Poiana Ştiol şi Stâna Gropşoare au dus la identificarea unui nou sit preistoric şi au confirmat existenţa a două situri preistorice cunoscute din anii precedenţi. Totodată, pentru punctele investigate, a putut fi stabilită o parte din biografia locului – de la preistorie, trecând prin perioada medievală şi până la epoca modernă. În cadrul cercetărilor a fost documentată o nouă categorie de ruine din cel de-al Doilea Război Mondial, care se adaugă repertoriului de până acum. De asemenea, a fost completată cercetarea arheologică a unui punct fortificat din aceeaşi perioadă. Nu în ultimul rând, cercetările arheologice au avut în vedere şi identificarea ruinelor unui Wachthaus (post de pază) din secolul al XVIII-lea, dar aria în care ar putea fi localizate, în conformitate cu hărţile josephine, abia a început a fi sondată.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.