Program cultural prioritar “politic”

0
197

Discuţii aprinse a stârnit proiectul numărul 17 care făcea referire la Programul Cultural Prioritar al Consiliului Judeţean Maramureş pe anul 2016. Unii dintre aleşii judeţeni s-au arătat indignaţi de modul în care au fost împărţite fondurile, considerând că împărţirea a fost una „politică”. „E o discrepanţă evidentă între ce s-a adoptat. De exemplu între banii repartizaţi către Groşii Ţibleşului şi sumele care revin evenimentelor din Asuaju de Sus”, s spus alesul judeţean liberal, Gheorghe Mihai Bârlea. Pe de altă parte, consilierul PNL, Gheorghe Marian i-a sfătuit pe colegii săi că e indicat să se „dezbrace de haina politică” atunci când e vorba despre alocarea sumelor.

Alţi consilieri s-au întrebat pe ce criterii s-au stabilit priorităţile în privinţa programului cultural. „Am stabilit de la început că susţinem manifestări culturale prioritare. Eu văd că se regăsesc şi zilele unui oraş. Aşa poate orice localitate să vină şi să ceară bani pentru zilele sale”, a declarat consilierul judeţean PNL, Marinel Kovacs. Pe de altă parte, preşedintele Con­siliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea a relatat că el este cel care a avut ideea de a stabili un program cultural prioritar în care să fie incluse 10 dintre cele mai importante manifestări din judeţ. Pentru anul viitor se doreşte să fie impuse şi nişte condiţii, referitoare la promovarea şi vizibilitatea acestor manifestări culturale la nivel naţional. După minute bune de polemici, consilierii judeţeni au decis în cele din urmă să-şi dea acordul pentru programul cultural prioritar. În plus, aceştia au adăugat susţinerea financiară şi pentru Festivalul „Roza Rozalina” din luna august pentru care s-a stabilit o sumă de 25.000 de lei şi pentru Zilele Culturale ale oraşului Şomcuta Mare, căreia îi revin tot 25.000 de lei. Pe lista proiectelor prioritare se regăsesc Festivalul Interjudeţean „Hora la Prislop” care se va desfăşura în Borşa în 21 august şi pentru care se alocă 40.000 de lei, Festivalul „Păntru mândra din Botiza” programat pentru perioada 20-21 august, pentru care s-a aprobat 25.000 de lei, Festivalul Folcloric „Tradiţii şi obiceiuri de pe Valea Ţibleşului”, din Groşii Ţibleşului, din 30 august – 10.000 de lei, Festivalul Stuparilor, din Cerneşti, programat pentru 28 august – 10.000 de lei şi Târgul Cepelor din Asuaju de Sus, 10-11 septembrie – 40.000 de lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.