Una pe faţă, mai multe pe dos

0
431

Subiectul fierbinte al Europei, şi al lumii, este situaţia din Turcia care are multe necunoscute. Încă nu s-a căzut de acord (cine cu cine) dacă a fost ori nu lovitură de stat? S-au emis zeci de ipoteze care mai de care mai năstruşnice. Mi-am permis să caut explicaţii, după cît m-a dus judecata, la evenimentele din ţara lui Mustafa Kemal. Aburirea lumii cu lovitura de stat nu este altceva decît spaima actualului preşedinte Erdogan de a pierde puterea. Cine i-ar submina-o? O parte a Armatei ori clericul sunit exilat în SUA? Fost prieten cu Erdogan. Acel puci eşuat, care stă acum pe Steagul cu Semilună, a fost de fapt un început de revoluţie islamică pentru a scoate Turcia din rîndul democraţilor de tip occidental. De ce să nu recunoaştem că în ultimii ani Europa este la mîna Turciei în primul rînd în problema imi­granţilor. Numai promisiunea cufărului cu euro i-a convins pe turci să nu dea drumul disperaţilor spre Europa. Să ne aducem aminte de fondatorul Turciei moderne, generalul Ataturk care a pus bazele Statului modern, deschizînd dialogul cu creştinii şi evreii fiind conciliant al legăturii dintre stat şi religie. A făcut reforme reale. De la alfabetul cu caracter latin la şcoala pentru fete. A lăsat moştenire un echilibru în societate. El a dat Armatei misia de a fi garantul laicităţii. Nu întotdeauna cu rezultate dorite. Acum Erdogan, care este un islamist moderat, face vinovată Armata (o parte a ei) care ar destabiliza ţara şi ar contesta parlamentul şi un preşedinte democratic. Toată lumea ştie că Turcia are o poziţie strategică, este o mare putere militară. Este a doua armată din NATO ca mărime şi înzestrare, peste o jumătate de milion de oameni sub arme.
De mai bine de o săptămînă de la noaptea puciului eşuat starea de fapt din Turcia se vede cu multe semne de întrebare. Scenariul a fost suficient de naiv. O încercare cusută cu aţă albă, cum au observat cei cu mintea limpede. A văzut o lume întreagă secvenţele nopţii inventate. Armata iese în stradă, un crainic anunţă preluarea puterii de către rebeli. Erdogan cere poporului să iasă în stradă. Preşedintele se întoarce cu avionul din concediu (avion care putea fi lovit dacă se vroia) apoi încep arestările. Ultimul bilanţ al victimelor! 270 de morţi! Peste şapte mii de generali, amirali, colonei sînt arestaţi. Demiterile se extind spre viaţa civilă. Mii de cadre didactice demise, sute de decani ai universităţilor, mii de angajaţi ai Ministerelor de Interne şi Finanţe, cîteva sute de angajaţi de la Biroul premierului, 24 de posturi de radio şi televiziune au rămas fără licenţe acuzaţi de legături cu Gulen. Sînt semne ale democraţiei? Se cer urgent două atitudini care întîrzie să fie afirmate: cea americană şi cea europeană. Întrevăd că americanii îşi vor formula poziţia mai clar numai după alegerile din 8 noiembrie. Deşi ieri, vicepreşedintele Biden a dat asigurări premierului turc că admite aşteptările Turciei în privinţa extrădării lui Gulen. Şi a afirmat că SUA susţine în continuare aliatul său. Atitudinea europeană este oscilantă. Ce face România? Aşteptăm pînă mîine cînd se vor lua ceva decizii în şedinţa CSAT-ului. Care trebuie să ştie că Erdogan nu voia să fie băgat, împreună cu România şi Polonia, într-o alianţă împotriva Rusiei gîndită de SUA, crede George Friedman. Energică a fost Uniunea Naţională a Judecătorilor din România care a cerut Consiliului Suprem al Magistraturii să-şi fixeze poziţia faţă de arestarea unor magistraţi din Turcia: „Este nu îngrijorător, ci de-a dreptul înfricoşător ce se întîmplă în Turcia” a spus reprezentanta judecătorilor. Nu uit că este în derulare Proiectul Marii Moschei din Bucureşti. România ar trebui să oprească, pentru o vreme, acest proiect. Mai ales că ambasadorul Turciei în Bucureşti a cerut închiderea şcolilor din reţeaua „Lumina” care ar fi inspirate de Gulen cel care ar fi creierul loviturii de stat după opinia de la Ankara. Nu-mi ascund surpriza că autorităţile române adoptă tăcerea. O fi un semn al diplomaţiei? Avem nevoie de Turcia. Dar în ce formă? Turcia a căzut pradă autocraţiei. Ciudat viitor ne aşteaptă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.