A mai căzut o stea!

0
434

La vârsta de 97 de ani, maestrul Radu Beligan a trecut în lumea umbrelor. Dumnezeu să-l odihnească!

Radu Beligan a lăsat în urmă-i un tezaur ce-l defineşte ca român, artist şi patriot. Avea de îndeplinit o misiune mitologică, refuzând odihna până în cel din urmă segment al existenţei. Profesorul, actorul, cetăţeanul Beligan simţea că mai poate depune în altarul culturii româneşti şi în sufletul românilor piese de diamant în măsură a-i lumina şi sfinţi numele dincolo de trăirile de pe Pământ. Ca şi cum ursitoarele  i-ar fi încredinţat încrederea în forţele sale vulcanice, în destinul său pregătit să ne mijlocească prin scenă şi prin marele şi micul ecran întâlnirea cu figuri de legendă ale dramaturgiei naţionale şi universale.

S-a dovedit fermecător în toate. Dar mai ales cuceritor prin felul de a-şi construi legăturile de fiecare zi, strecurând către noi vorbele pline de înţelepciune ale eroilor pe care i-a încarnat, atitudinea lor faţă de marile semne de existenţă ale umanităţii, portretul exemplar al omului de ţinut minte, surprins în dimensiunile binelui ori răului, în stare de meditaţie ori în neclintite atitudini de meditaţie, proprii statuilor.

Cobora din stirpea lui Creangă şi poate tocmai asta i-a inoculat dintru începuturi nevoia de exemplaritate în toate. A avut premoniţia marilor zidiri în teatrul românesc şi a beneficiat de cel puţin două semne astrale ale existenţei. A încăput în sala de clasă unde la catedră forma craii pentru scena mijlocului de secol trecut şi după un dascăl providenţial: Lucia Sturdza Bulandra. S-a descoperit pe terenul de joc alături de combatanţi predestinaţi ca şi el să acopere pagini strălucite rezervate teatrului de la noi în istoria culturii române. Unii ceva mai săltaţi în vârstă, alţii în plutoanele ce vor urca treptat, în formaţie de luptă sau cu dorinţa de a izbândi de unul singur. Beligan le-a fost multora coleg de scenă. Pentru mulţi, profesor. Alături de care se cer trecuţi cu litere de o şchioapă „societarii” teatrelor pe care  Maestrul le-a condus cu strălucire decenii la rând. Să ni-i amintim în acest sens pe cei semnau condica de prezenţă a Teatrului de Comedie, înfiinţat de el – şi a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale”, în fruntea căruia s-a aflat ani şi ani. Să recitim lista actriţelor şi actorilor, a regizorilor vremii, a colaboratorilor apropiaţi. Nume cuprinse în galeria de aur a teatrului românesc.

Radu Beligan a putut fi urmărit în lumina rampei amar de ani până la vârsta la care puţini o mai făceau asemeni lui. Până ce soarta a decis să închidă acest album bătut în pietre scumpe între coperţile căruia stau orânduite decupaje de senzaţie din creaţia teatrală românească şi universală. Îl aflăm acolo stând de vorbă cu Birlic, Finteşteanu, Calboreanu, Storin, Sică Alexandrescu, Marcel Anghelescu. Se află în bănci pentru a porni la drum, Amza Pelea, Dem Rădulescu, Gheorghe Dinică, Lucian Giurchescu, Horia Popescu, Lucian Pintilie, Marin Moraru. Şi câţi alţii. Cu mulţi dintre ei, cu foarte mulţi se revede de acum încolo pe tărâmul celălalt. Au ce-şi spune unii altora, despre ei, despre noi, despre alţii.

L-a cunoscut pe Eugen Ionesco, în a cărui piesă „Rinocerii” s-a lăsat aplaudat chiar de autor, la Paris. S-a întâlnit cu mai toţi corifeii teatrelor lumii. Cu Sir Laurence Olivier a ră­mas prieten.

Ne rămâne să-i eternizăm amintirea şi numele. Deja primarul Capitalei a iniţiat demersul ca un colţişor de Bucureşti aflat în calea tuturor trecătorilor să-i poarte numele. Ştiu că actorul George Mihăiţă, actualul director al Teatrului de Comedie, intenţiona să inaugureze Aleea personalităţilor Teatrului prin dezvelirea bustului său. Maestrul a interzis ca acest lucru să se întâmple cât  se află în viaţă. Poarta a fost deschisă acum.
Nicolae BUD

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.