Călătorie la Belgrad

0
497

Am fost într-o excursie în Serbia, autocarul a pornit din Bucureşti, dar eu m-am alăturat grupului în Craiova. Oprim pentru masa de prânz pe malul Dunării la un restaurant modern, îngrijit, cu preţuri pe măsură. Cei mai mulţi mănâncă din traistă. Imediat am ajuns pe frontieră, la Porţile de Fier. Formalităţile legate de controlul vamal au fost rapide, atât la noi, cât şi la sârbi.

Iată-ne în Serbia, o luăm la dreapta, pe malul drept al Dunării albastre, cu destinaţia Belgrad. O zi superbă de vară. Malul stâng al Dunării, românesc, ne oferă privelişti frumoase. Şoseaua de pe malul sârbesc al Dunării este ridicată şi poţi să admiri măreţia fluviului. Undeva înainte de Doni Milanovaţ, este un loc de popas şi belvedere. Suntem în cazanele Dunării. Oprim. Pe malul românesc, se vede bine basorelieful cu chipul lui Decebal, finanţat de Iosif Constantin Drăgan. O lucrare controversată. Alături, noua Mânăstire Mraconia, cea veche a dispărut sub ape când s-a construit hidrocentrala de la Porţile de Fier şi complexul hidroenergetic. O jertfă pe altarul modernităţii, precum pitoreasca insulă Ada Kaleh. Admirăm Dunărea. Traficul fluvial era destul de animat. Mergem mai departe. Vedem multe pajişti cosite şi fânul adunat în clăi. Relieful zonei nu permite o agricultură performantă. Casele şi gospodăriile sunt unele arătoase, altele mai modeste.
La Doni Milanovaţ, şoferii şi ghidul se încurcă şi, în loc să ţinem cursul Dunării, o luăm la stânga. Timid, le zic colegilor că nu e bine. Mă ignoră şi nu insist. Ne îndepărtăm mult de Dunăre, ajungem până la Maidanpek, un oraş minero-metalurgic din Serbia. Pierdem aproape trei ore pe drumul greşit, cu dus-întors. Ajunşi din nou pe drumul bun, după o oprire la Lepenski Vir, călătorim mai departe. Vedem din autocar cetatea Golubăţ, aşezată pe malul sârbesc, la intrarea Dunării în defileu. Pe malul românesc, se vede Moldova Nouă, un oraş monoindustrial, care moare încet după închiderea minei de suprafaţă pentru exploatarea zăcămintelor de cupru. Pe dealurile din jur, se văd eoliene, zona fiind recunoscută ca una din cele mai propice din România din punct de vedere al numărului de zile în care bate vântul. Intrăm în Câmpia Dunării şi ne îndreptăm spre Belgrad. Terenurile agricole, bine lucrate.
Ne apropiem de Belgrad şi şoseaua se aglomerează. Capitala ne întâmpină într-o lumină caldă, de asfinţit. Zărim din goana autocarului cartiere de blocuri comuniste, la un nivel şi un standard peste cele de la noi din aceeaşi perioadă. Dar şi cartiere cu case de bun-gust şi de calitate. Oprim undeva în zona centrală a capitalei sârbe. Primul obiectiv, Catedrala Sfântul Sava, care are o istorie ce seamănă cu a Catedralei Mântuirii Neamului de la noi. După multe încercări, construcţia a început în 1939. A venit războiul, apoi comunismul, şi lucrările s-au oprit. S-au reluat în anii ’80. În sfârşit, construcţia este terminată, interiorul este însă nefinisat, n-are pictură, va mai dura… Se spune că este cea mai mare biserică ortodoxă din lume. (A fost o vreme când am călătorit mult în Serbia. În perioada comunistă, puţini erau credincioşi practicanţi, foarte mulţi nici n-au fost botezaţi, au cerut să fie botezaţi mult mai târziu, maturi fiind. Spuneau că fac asta pentru confortul lor spiritual.) Ne ghidează un domn din Belgrad, care vorbea o limbă română aproximativă. O doamnă din grup îl întreabă despre viaţa economică a Belgradului. Ceea ce auzim ne este cunoscut de acasă. Multe din firmele din perioada comunistă s-au închis, au fost devalizate, au dispărut.
Continuăm deplasarea cu autocarul şi vedem în viteză multe din clădirile importante ale oraşului. Străzile sunt pline de lume, era vineri seara. Oraşul are aerul unei capitale europene. Următorul obiectiv: cetatea milenară a Belgradului. Locul este foarte animat, turişti şi localnici. De sus din cetate, se vede Dunărea şi confluenţa Dunăre-Sava. Luciul apei are, în amurgul care se instala, o lumină specială. Stoluri de păsări zburau pe cer. La pas, ne plimbăm prin cetate şi prin parcul alăturat şi ajungem într-o zonă care seamănă cu centrul istoric al Bucureştiului. Parcurgem strada Mihail, un fel de Lipscani de la noi, doar că mai largă, mai bine trasată şi poate că mai bine întreţinută. Magazine, librării, cafenele, restaurante, terase, artişti de toate felurile, aglomeraţie. Se face târziu, ne adunăm la autocar şi mergem la cazare, la un hotel foarte cochet, liniştit şi cu tot confortul. Ne odihnim, a doua zi ne aştepta un drum lung şi greu, dar foarte spectaculos, prin Canioanele Tara şi Moracea din Muntenegru.
George BĂSEŞTEANU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.