Kaiac-canoe. C.S. Simared Baia Mare – aur şi argint la naţionalele de juniori II şi cadeţi

0
3804

În perioada 20-22.07.2016, pe lacul Bascov din Piteşti s-au desfăşurat campionatele naţionale de juniori II şi cadeţi.
Băimăreanul Paul Perşe s-a dovedit încă o dată imbatabil în cursa de kaiac 1 1.000 m, cursă pe care a cîştigat-o într-o manieră categorică. Cursa de 200 m a pierdut-o la „mustaţă”, nefiind încă un specialist în probele de sprint. O figură frumoasă au făcut şi mai puţin experimentaţii cadeţi Darius Săsăran şi Alex Babeş, care au concurat în probele de kaiac 1 1.000 m şi kaiac 2 2.000 m. În proba de kaiac 1 1.000 m cei doi au fost semifinalişti, iar în proba de kaiac 2 2.000 m ei s-au clasat pe locul VI în finală. De menţionat că au fost învinşi de adversari care se află în ultimul an de cadeţi, pe cînd Darius mai are un an, iar Alex doi ani de cadeţi. Putem spune că C.S. Simared se află din nou printre cluburile care „furnizează” sportivi la loturile naţionale, iar viitorul sună bine. Urmează campionatul naţional de seniori 1-3 august la Bascov şi campionatul naţional de juniori I 15-18 august urmat de selecţie pentru lotul naţional de juniori I.
Antrenor, Costel BAŞA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.