Produs montan

0
283

Din 20 iulie 2016, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este autoritatea competentă responsabilă cu verificarea conformităţii datelor cuprinse în caietul de sarcini în vederea acordării dreptului de utilizare a menţiunii facultative de calitate „produs montan”, gestionarea Registrului Naţional al Produselor Montane, precum şi cu verificarea respectării legislaţiei europene şi naţionale de către operatorii economici care au obţinut dreptul de utilizare a menţiunii facultative de calitate „produs montan”. În acest sens, va apărea un ordin al ministrului agriculturii. Producţia de lapte şi ouă trebuie realizată în zona montană, iar pentru produsele obţinute din carne, acesta trebuie să provină de la animale crescute în zonă montană cel puţin două treimi din viaţă. În cazul produselor realizate din animale transhumate, acestea trebuie să petreacă cel puţin un sfert din viaţă pe păşuni din zone montane. La producţia vegetală, se poate aplica menţiunea „produs montan” doar dacă acestea sînt cultivate în zonă montană, iar dacă se utilizează zahăr din afara zonei montane acesta nu trebuie să deţină o pondere mai mare de 50% din greutatea ingredientului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.