Judeţ bătrîn şi înţelept…

0
468

Bătrîneţea aduce suferinţă, însă societatea noastră nu este pregătită să-i ajute pe aceşti oameni care nu pot ieşi din casă şi adesea nu se pot ridica din pat. Familiile, supuse unor cheltuieli şi eforturi peste puterile lor, nu fac faţă la suprasolicitări. Sistemul medical îi trimite pe bolnavii fără speranţă acasă şi situaţia seamănă cu o abandonare, după ce omul a plătit impozite şi taxe, inclusiv de sănătate, pînă la vîrsta sa. Medicii de familie nu merg la căpătîiul bolnavului şi dacă totuşi îşi vizitează pacientul la domiciliu nu mai oferă nici o speranţă. Societatea îi abandonează pe bătrîni, ceea ce nu-i nicidecum înţelept!
Morbiditatea populaţiei se menţine ridicată, numărul persoanelor cu afecţiuni medicale grave este în continuă creştere, inclusiv pe fondul îmbătrînirii populaţiei. Speranţa de viaţă a românilor se află cu zece ani sub a occidentalilor, ceea ce arată că avem o viaţă de calitate slabă. Prima boală ce cade peste om îl şi doboară şi adesea îl duce la mormînt. Moartea nu vine uşor, ci agonia se prelungeşte ani de zile. Speranţa este întreţinută de medici, care cer analize după analize, în laboratoarele lor private, iar operaţiile şi tratamentele scumpe sînt făcute în spitale. Tratamente după tratamente, în serii de internare extrem de costisitoare (o operaţie simplă ajunge la o sută de milioane de lei vechi!), suportate de bugetul asigurărilor de sănătate. Iar în final anunţă verdictul, boala nu poate fi vindecată, sînteţi prea bătrîn, vă va însoţi pînă în mormînt. Sînt fericiţi cei care primesc un diagnostic de boală cronică ce poate fi controlată prin medicamente luate zilnic şi plătite din pensie, ca un tribut pentru a trăi. Spitalele par să fie suprasolicitate, puţini oameni ies amelioraţi, deoarece personalul, echipamentele şi aparaturile sînt deficitare. Toate spitalele din Maramureş au deficit de personal, iar dotările sînt insuficiente şi învechite. Numărul medicilor este mai mic decît în urmă cu zece ani, la urgenţă trebuie să aştepţi 4-8 ore pentru a fi consultat, iar bătrînul aşteaptă, pe targă, opt ore, cu toate că are febră 39!
Adus la disperare, omul scoate banii albi pentru zile negre din bancă şi începe să dea 5 lei liftierei, 5 lei infirmierei, 10 lei asistentei (pentru fiecare perfuzie făcută) şi cinci sute de lei doctorului, care vine a doua zi şi mai cere două sute de lei, pentru amestezist. Situaţia este fericită cînd medicul ia bani. Dacă nu-i acceptă, e clar că boala nu se va vindeca şi moartea e ca anunţată.
În cea mai rea situaţie se află bătrînii, expuşi sărăciei şi excluziunii. Jumătate dintre ei se trezesc în această situaţie, nu mai pot lupta, iar familiile renunţă să mai investească energie şi resurse pentru o cauză pierdută. Cei mai mulţi în astfel de situaţii apar în zonele rurale.
Comunitatea asistă, pasivă, la drama acestor bolnavi care se chinuiesc pe pragul de trecere. În Occident, bătrînii îşi permit să angajeze românce care să-i îngrijească în neputinţa lor. (Fiicele sau nepoatele bătrînilor noştri au grijă de bătrînii din ţările vestice). Cu handicapuri motorii, fizice şi psihice, mulţi români îşi trăiesc ultimii ani în chinuri. Statul alocă puţine fonduri pentru asistenţa socială a vîrstnicilor. Există cîteva centre pentru adulţi cu handicap, bătrînii singuri primesc mîncare de la cantina socială (în oraşele mai mari), au apărut cîteva centre de zi pentru vîrstnici, există 3 centre medico-sociale pentru bătrîni, dar căminele (azilele) pentru seniori nu pot rezolva situaţia. Pentru aceşti oameni trebuie să construim un sistem de asistenţă, pentru persoanele de vîrsta a treia aflate în situaţii de risc. Şi bătrînii au dreptul la o viaţă de calitate, oferite de servicii sociale publice din municipii, oraşe şi comune!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.