Titlurile de proprietate, bătaie de cap pentru autorităţi

0
818

400 de dosare privind eliberarea titlurilor de proprietate pentru terenurile agricole sau forestiere s-au aflat în discuţia Comisiei Judeţene de Fond Funciar, în cadrul şedinţei de ieri, 26 iulie. Dintre acestea, 268 au vizat terenurile agricole şi 138 se referă la terenuri cu vegetaţie forestieră. Întâlnirea a fost condusă de prefectul Sebastian Mihai Lupuţ, preşedintele comisiei.  
Şedinţa a decurs fără probleme până la punctul în care s-a adus în discuţie o solicitare făcută de Composesoratul Nobil Giuleşti şi Asociaţia Composesoratul Nobil Izvoare-Măgura Giuleşti. Cele două asociaţii au solicitat aceeaşi suprafaţă de teren (722 ha), situată pe raza comunei Giuleşti, teren care a aparţinut vechiului composesorat. Suprafaţa respectivă se află însă în domeniul public al comunei Giuleşti şi reprezintă păşune comunală concesionată crescătorilor de animale. S-a amânat emiterea unei hotărâri, pentru a se prezenta documentaţia tehnică. Aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi în cazul unui teren de 10 ha situat pe raza comunei Ocna Şugatag. În schimb, la Ulmeni, Comisia Locală de Fond Funciar a cerut modificarea amplasamentului pentru 121 de titluri de proprietate, în sensul revenirii pe vechiul amplasament, însă s-a votat amânarea deciziei, în lipsa unei documentaţii complete. Acest punct a stârnit şi unele comentarii din partea autorităţilor locale. Primarul comunei Mireşu Mare, Ioan Mătieş, a cerut o analiză atentă a solicitărilor, arătând că edilii au bătăi de cap din cauza titlurilor de proprietate. “La Mireşu Mare sunt titluri peste titluri. Ne trimiteţi oamenii la Primărie. Să vină cu hârtiile doveditoare, să analizaţi cu atenţie”, a cerut Ioan Mătieş. Alţi membri ai comisiei de fond funciar au remarcat că “degeaba ne adunăm, dacă nu-i ajutăm pe oameni”. Concluzia celor din Comisie este că oamenii trebuie sprijiniţi, dar “pe lege”. În a doua parte a şedinţei, Comisia Judeţeană de Fond Funciar a votat modificarea inventarelor terenurilor retrocedabile, întocmite în temeiul Legii nr. 165/2013 de unităţile administrativ-teritoriale din Şomcuta Mare, Cerneşti, Dumbrăviţa şi Sarasău.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.