Refuzul medicilor de a efectua gărzile suplimentare duce la blocarea sistemului sanitar

0
527

Asigurarea gărzilor este în pericol de la 1 august. Implementarea dispoziţiilor OUG 20/2016, articolul 32, aliniatul 6, nu poate fi efectuată fără modificarea şi completarea 870/2004, solicitată pentru prima dată de Federaţia Sindicală Hipocrat, împreună cu Sindicatul Promedica, Alianţa Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical şi Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România, prin mişcarea cunoscută sub numele de „Primăvara Medicală”.

Acest fapt va duce inevitabil la perturbarea activităţii medicale în unităţi sanitare publice şi chiar la o implementare neunitară. În acest moment, atât şefii de secţie, cât şi angajatorii, nu ştiu cum să întocmească graficul de lucru pentru gărzi.
Negocierile cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, purtate în data de 22 iulie 2016, au evidenţiat riscul ca medicii care efectuează gărzile suplimentare să nu beneficieze de o serie de drepturi legale, iar rezultatele studiului realizat pe aceasta temă au indicat situaţia dramatică în care se găsesc medicii care efectuează gărzi.
În această stituaţie, Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a recomandat tuturor medicilor care efectuează gărzi să nu semneze contractele individuale de muncă cu timp parţial pentru efectuarea gărzilor suplimentare (prevăzute de OUG nr. 20/2016) dacă nu le sunt menţionate expres în aceste contracte următoarele drepturi: Dreptul la un spor cuprins între 25% şi 75% (25% este minim obligatoriu); Dreptul la toate sporurile pentru condiţiile de muncă aplicabile la locul de desfăşurare a gărzilor şi la sporul de noapte; Dreptul la concediul de odihnă pentru CIM-urile aferente gărzilor suplimentare; Dreptul de a nu lucra continuu mai mult de 24 de ore; Dreptul de a avea liber după gardă, cel puţin 24 de ore.
Recomandarea a fost transmisă până în acest moment, via e-mail, la 12.000 de medici din spitalele publice. În condiţiile în care medicii pun în practică această recomandare se poate ajunge la blocarea sistemului sanitar în privinţa activităţilor specifice gărzilor.
Recomandarea face parte din Protestul inteligent lansat de Federaţia „Solidaritatea Sanitara”, acesta vizând apărarea drepturilor tuturor categoriile de salariaţi din sectorul public de Sănătate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.