Ilie Lazăr – un erou cu drept la statuie

0
718

La Sighetul Marmaţiei s-a dezvelit, în urmă cu mai mulţi ani, un monument dedicat gen. Leonard Mociulschi, fost comandant al vînătorilor de munte, hotărît să apere, în septembrie 1940, după ticăloşia hitleristo-mussoliniană de la Budapesta, cu subordonaţii săi, graniţa din zonă. Cum se menţiona într-un raport militar, vînătorii col. Mociulschi, fără a se putea folosi de ceea ce au pregătit cu atîta vrednicie pentru apărarea gliei străbune, încovoiaţi de durere şi plîns sfîşietor, forţaţi de împrejurări, părăsesc pămîntul scump al Oaşului şi Maramureşului.
Dacă vrednicului ofiţer i s-a imortalizat figura de apărător al graniţei de nord, ne-am gîndit că o astfel de cinste ar merita şi ILIE LAZĂR, care a fost, prin naştere (12 dec. 1895, în Giuleşti), un vrednic FIU AL MARAMUREŞULUI.
Nu intrăm în amănunte în dramatica sa viaţă, în care şi-a dovedit prin fapte eroismul. Doctor în drept, cu studii universitare la Cluj şi Viena, Ilie Lazăr a trăit drama lui Apostol Bologa, eroul lui Rebreanu din Pădurea spînzuraţilor. Student fiind, acum 100 de ani, în august 1916, el a fost mobilizat în armata austro-ungară cu grad de ofiţer. A luptat pe frontul din Galiţia şi Bucovina. Cu toate că a fost rănit, după tămăduire s-a reîntors pe front. La destrămarea armatei austro-ungare, Ilie Lazăr a pus PRIMUL DRAPEL ROMÂNESC PE PALATUL PRIMĂRIEI DIN CERNĂUŢI sub privirile uluite ale rămăşiţelor armatei austriece, de sub stăpînirea căreia se elibera Bucovina.
După cum menţionează istoricul elitei maramureşene, dr. Mihai Marina în eseul „Dr. Ilie Lazăr – simbol al românismului” (în Pagini alese, Editura Eikon 2013). „Din Bucovina, împreună cu cîţiva tovarăşi de arme, pleacă spre Maramureş peste pasul Prislop, ajungînd în luna octombrie în Borşa, unde este întîmpinat de (primarul) Alexandru Cuza Anderco şi un mare număr de ţărani, instalînd PRIMA ADMINISTRAŢIE ROMÂNEASCĂ într-o comună maramureşeană… De la Borşa la Sighet, acest detaşament duce în faldurile TRICOLORULUI ROMÂNESC simbolul puterii de Stat a României şi în lucirea baionetelor, LIBERTATEA.” În Maramureş, Ilie Lazăr a activat pentru organizarea gărzilor naţionale, a fost ales în Sfatul Naţional din Sighet (22.11.1918), a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, care a proclamat Marea Unire a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu regatul României.
Ilie Lazăr s-a remarcat, prin curaj şi fermitate, în luptele de la Cămara din 1919, îndrumînd armata română spre punctul strategic pentru înfrîngerea bandelor bolşevice de ucraineni, care voiau să ocupe Maramureşul, fiind capturaţi peste 500 de „bandiţi”.
Ca deputat de Maramureş din partea PNŢ, Ilie Lazăr şi-a dovedit jertfelnicia în sprijinul acordat şcolilor, bisericilor, ţăranilor nevoiaşi.
A fost unul dintre liderii intimi ai lui Iuliu Maniu, care i-a lăsat ca testimoniu o mărturisire de neuitat: „Îţi mulţumesc Ilie că nu m-ai trădat şi mi-ai rămas fidel pînă la capăt”.
După arestările celor 19 ţărănişti, pregătiţi să plece în străinătate, fiind prinşi la Tămădău în iulie 1947, Ilie Lazăr a petrecut şi a suferit rigorile unui osîndit pe nedrept la 17 ani de temniţă grea, degradare civică, fiind eliberat în mai 1964.
După cum scrie sigheteanca Andreia Dobeş în cartea (Ilie Lazăr: consecvenţa unui IDEAL politic, Editura Argonaut, 2006), „pînă la moartea sa, la 6 noiembrie 1976, Ilie Lazăr a rămas fidel unui crez politic în numele căruia a înfruntat dictatura stalinistă şi pentru care a fost nevoit să suporte chinurile din închisorile comuniste (Galaţi, Sighet, Rîmnicu Sărat, coloniile de muncă forţată de la Periprava etc., n.n.). Întreaga activitate a lui Ilie Lazăr, desfăşurată de-a lungul UNEI JUMĂTĂŢI DE SECOL, a stat sub semnul a trei principii esenţiale: devotamentul faţă de PNŢ, respectul faţă de Iuliu Maniu şi DRAGOSTEA PENTRU MARAMUREŞ”.
AUREOLA DE EROU a lui Ilie Lazăr a fost recunoscută şi de unii adversari politici ai săi. Credem că cel mai fidel portret al lui Ilie Lazăr i l-a făcut istoricul Reuben H. Markham, în România sub jug sovietic (Editura FAC Bucureşti, 1996): „Era frumos, plin de viaţă, cu o înfăţişare de EROU ROMANTIC. Avea darul de a vorbi ţăranilor şi muncitorilor şi o făcea cu multă eficienţă, fiind unul dintre CEI MAI BUNI AGITATORI POLITICI pe care i-am cunoscut. Era sincer religios, deşi, probabil, fără mari profunzimi, dar avea un fel foarte simplu de a purta o discuţie cu mulţimea, aşa încît ascultătorii aveau impresia că sunt aşezaţi, împreună cu el, în jurul unei mese discutînd de la EGAL LA EGAL CU UN EROU FAIMOS!”
Este ştiut că pentru a fi întronizaţi ca SFINŢI, biserica cere săvîrşirea unor minuni. Pentru ca Ilie Lazăr să fie văzut ca un EROU, el a făptuit acte de mare vitejie şi curaj patriotic – pentru ŢARĂ şi măreţia gliei natale voievodale – Maramureşul. Sunt destule dovezi care binemerită DREPTUL LUI LA O STATUIE, dacă nu în SIGHET.
Ce părere au ţărăniştii de azi ai Maramureşului? Sunt capabili de a săvîrşi un astfel de demers pentru un EROU ca Ilie Lazăr?
Doar au, prin Ioan Doru Dăncuş (preşedinte PNŢCD Maramureş), un vicepreşedinte în Consiliul Judeţean.

V. SĂLVAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.