Vremea necazului

0
384

La redacţie au venit vineri dimineaţă un bărbat împreună cu fiica sa şi ne-au cerut să-i ajutăm. Soţia/mama lor, Ana, se află în faza terminală a unei boli canceroase şi de la spital le-au spus s-o ducă acasă (locuiesc într-un apartament din Baia Mare), însă ei nu se simt în stare să aibă grijă de muribundă, nici măcar pentru cîteva zile, pentru ultimele zile!
Am dat telefon la secţiile pentru îngrijiri paleative din Baia Mare şi Cavnic, dar sînt pline de bolnavi în faza terminală, există liste de aşteptare cu programare pentru paturile care vor fi eliberate în următoarea săptămînă. Legea sănătăţii prevede că îngrijirile paleative se acordă pe cheltuiala statului, timp de 12-14 zile, după care are loc externarea… (Legea creează situaţii absurde, bolnavul inconştient – în stare comatoasă – este externat, sarcina îngrijirii este lăsată pe umerii aparţinătorilor.) De la Centrul medico-social din Tîrgu Lăpuş, am primit speranţe, însă îngrijirea costă 1.500 de lei pe lună – bani de care familia aceasta nu dispune. La căminele de bătrîni (din Coltău, dar mai sînt şi altele) n-am mai apelat, deoarece asistenţa înseamnă plata a 3.000 de lei pe lună. În cele din urmă, după două ore de căutări, managerul unui spital a găsit un loc pentru Ana. Tatăl şi fiica sa au plecat, mulţumindu-ne pentru ajutor.
Cînd cineva drag se află în faza terminală, aparţinătorii sînt şocaţi, nu te mai poţi înţelege cu ei, au idei fixe, chiar de sinucidere. Verdictul dat de medici îi tulbură pe membrii familiei şi au reacţii de dezorientare, nu nimeresc uşa, nu ştiu ce să se mai facă, femeile plîng, bărbaţii devin nervoşi, dau cu pumnul în masă. Supărarea lor are un motiv, nu găsesc cuvintele potrivite să-i spună celui drag adevărul cu privire la situaţia în care se află.
Firile sensibile nu suportă nici măcar să stea lîngă muribund şi să-l vadă cum se chinuieşte, preferă să angajeze persoane specializate pentru îngrijire. Familiile cu stare îşi permit să-i ducă pe bătrînii bolnavi în cămine sociale, de unde îi scot în sicriu. Familiile modeste n-au altă soluţie decît să acorde ei îngrijirile paleative, acasă, cu toate că n-au condiţiile necesare. În unele situaţii, oamenii îşi pierd cu această ocazie nu doar viaţa, ci şi demnitatea…
În faţa acestor situaţii tragice, uneori dezumanizante, şi în cele din urmă vom ajunge şi noi pe patul sudorilor reci, ne întrebăm cum să reacţionăm pentru a-i oferi mîngîiere celui drag şi pentru a ne împăca sufletul. Nu ştim ce cuvinte să-i spunem în ultimele zile şi ore de viaţă. Nu reuşim nici măcar să punem mîna pe el, să ne simtă aproape, sprijin şi alinare în ceasul ultim, tovarăş adevărat, soţ iubitor, fiu respectuos şi fiică îndurerată, nepot ce poate spune povestea mai departe, stră-strănepoţilor…
Este firească reacţia de durere profundă şi suferinţă manifestă atunci cînd decedează un apropiat. Sîntem cu toţii neputincioşi, chiar şi medicii specialişti, constatăm că nu putem face nimic, decît poate să le alinăm durerile bolnavilor în stadiul terminal, cu morfină. Dacă avem milă în noi, de sîntem umani, putem face ceva ce nu presupune cunoştinţe deosebite. Şi la sfîrşitul zilelor sale, omul are nevoi fizice şi afective de care trebuie să ţinem seama. Pentru a ne linişti sufletul, să punem pe pat cearceaf curat, să aerisim camera/salonul, să-l privim pe bolnav în ochi, să-l ascultăm cu răbdare, să-i spunem vorbe de compasiune şi mîngîiere: Dragul meu, te iubesc! Sînt alături de tine şi nu te voi părăsi! Fii liniştit, că Dumnezeu are grijă de noi! Bolnavul ne apreciază vorbele, vrea să le audă, să fim în preajma lui, chiar dacă nu mai poate să ridice mîna ca să ne mîngîie. La spital, la cămin, acasă sau oriunde se află acum, astfel de cuvinte o pregătesc pe Ana pentru a păşi peste pragul dintre efemer şi etern şi să le spunem este de datoria noastră.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.