Concerte de legendă şi atmosferă de excepţie la Zilele Oraşului Vişeu de Sus

0
1584

În perioada 30-31 iulie, la Vişeu de Sus, cuvintele de ordine au fost: muzică de calitate, oameni frumoşi, atmosferă de sărbătoare, toate acestea datorându-se manifestărilor organizate de Primăria, Consiliul Local şi Centrul Cultural-Social sub genericul Zilelor Oraşului.

Programul, regizat şi prezentat de dr. Anuţa Pop, directorul Centrului Cultural-Social, a fost unul deosebit, care a transformat oraşul, aşa cum apare menţionat în mediul on-line, în capitala nordului.
Sâmbătă, publicul a putut urmări un spectacol deosebit. Startul a fost dat de trupa Nordica. Următorul moment a îmbinat muzica şi talentul actoricesc, fiind susţinut de doi tineri muzicieni şi absolvenţi de teatru, Liviu Bora şi Dan Ioniţă, primul dintre ei – vişeuan. Trupa Incognito a făcut publicul să cânte şi să danseze, coborând de pe scenă în mijlocul oamenilor.
Cel mai aşteptat moment al serii a fost concertul Compact, concert în timpul căruia mii de oameni au cântat alături de legendara trupă. După concert, Paul Ciuci a scris: ”Vă mulţumim pentru ospitalitate şi primirea „fierbinte” prin care ne-aţi arătat că nu contează că au trecut 20 de ani de când nu am fost la voi… muzica nu are vârstă şi trăieşte cu noi o viaţă!”
Veta BirisPrima parte a programului de duminică a fost un adevărat maraton folcloric, în cadrul căruia surprizele s-au derulat una câte una. Artişti din Vişeu de Sus şi din zona Maramureşului istoric şi-au adus cântecul lor: soliştii ansamblului folcloric ”Vişeul” (coord. Ioan Bledea), Maria Grad, Doina Zaharia şi Aniţa Doja-Tomoiagă. Soţii Nemeş, una dintre cele mai frumoase familii ale cântecului maramureşean, au bucurat publicul prin cântecul lor. Fraţii Florea, nume de referinţă ale folclorului din această parte a ţării, alături de Maria Homei Costea, prietenă şi colaboratoare a ansamblului folcloric ”Maramureşul” al Centrului Cultural-Social Vişeu de Sus, au susţinut un moment autentic, în care cetera, zongora şi doba s-au îmbinat armonios cu vocile interpreţilor. Gheorghe Turda a revenit cu drag şi emoţie la Vişeu de Sus, spre încântarea publicului iubitor de folclor. Un recital ce a ajuns la sufletele tuturor a fost şi cel susţinut de Veta Biriş, marea doamnă a cântecului popular românesc, ce îşi aminteşte şi acum momente frumoase de la începuturile carierei, petrecute în timpul unui spectacol de la Vişeu de Sus, acum mai bine de 30 de ani.
După o zi a folclorului, seara a fost dedicată concertelor. Dianna Rotaru, artista din Republica Moldova care iubeşte şi este iubită, la rându-i, de România, a fost primită cu încântare de publicul vişeuan. Atmosfera a devenit de-a dreptul incendiară când a urcat pe scenă Mandinga. Vişeul a cântat şi a dansat alături de ei.
Gheorghe TurdaProgramul artistic al celor două zile a reuşit să bucure toate categoriile de public, fiecare vişeuan putând să simtă că este parte a sărbătorii.
Şi anul acesta, primarul Vasile Coman şi Consiliul Local au premiat excelenţa în învăţământul vişeuan. Astfel, 14 elevi ai şcolilor din oraş, care au obţinut pe parcursul anului şcolar 2015-2016 rezultate remarcabile la concursuri şi olimpiade naţionale şi judeţene, au fost recompensaţi cu diplome şi premii în bani, pe care sunt invitaţi să le ridice de la sediul Primăriei. Elevii studiază la cele trei instituţii de învăţământ mari din oraş: Liceul Teoretic ”Bogdan-Vodă” (Şimon Dana Andra, Tomi Denisa Lavinia, Şandru Diana, Pădureanu Nicoleta), Şcoala Gimnazială nr. 7 (Andreica Paula, Nistor Mădălina, Grad Maria), Liceul Tehnologic (Tomoiagă Paul, Machedon Alexandrina, Cornea Paula, Rad Andra, Olah Raluca, Cozma Daria, Paşca Teodora).
Un impresionant foc de artificii a încheiat cele două zile de sărbătoare pe care organizatorii le-au oferit cu drag tuturor vişeuanilor şi turiştilor care au descoperit zilele acestea un oraş plin de viaţă şi de energie. Felicitări, Vişeu de Sus!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.