Accident cu victime în Tisa

0
430

În 2 august, la ora 14.20, poliţia a fost sesizată că pe DN 18, în localitatea Tisa, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime. Un tânăr de 28 de ani din Moisei, aflat la volanul unei autoutilitare, a încălcat marcajul longitudinal continuu şi s-a angajat în depăşirea unui autoturism al cărui conducător auto, arădean în vârstă de 44 de ani, a efectuat un viraj la stângă fără să se asigure. Astfel, cele două autoturisme au intrat în coliziune. În urma impactului, maşinile implicate au fost avariate, iar două pasagere din Bocicoiu Mare au suferit leziuni corporale. Victimele au fost transportate la Spitalul din Sighetu Marmaţiei, unde una dintre ele a rămas internată. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.