Păşuni mai puţine, oi mai multe

0
512

În judeţul Maramureş, în 1990, existau 220.000 ha de păşuni, iar de atunci s-au împădurit natural 75.000 ha. Pe aceste suprafeţe, a crescut vegetaţie forestieră de la sine.
Se pune întrebarea dacă huciurile trebuie întreţinute ca păduri, ori să fie defrişate şi readuse la nivelul de păşune. Pădurarii ar vrea să treacă în patrimoniul silvic, iar fermierii, să le cureţe şi să le păşuneze. Un cuvînt de spus au şi consiliile locale, care administrează suprafeţele de păşuni comunale pentru care se acordă subvenţii europene.
Oieritul s-a dezvoltat foarte mult, numărul de animale (oi şi capre) aproape s-a dublat, crescătorii profită de deschiderea pieţei de carne de miel spre ţările arabe. Preţul pentru berbecuţi este de 7 lei/kg în viu. Statul acordă sprijin cuplat în zootehnie (SCZ) în perioada 2017-2020. România se situează pe primele locuri în Europa ca efectiv de ovine şi caprine şi potenţial de creştere pe suprafeţe mari de pajişti. Este necesar să ne îndreptăm mai mult spre piaţa europeană şi comerţul intracomunitar şi să promovăm un consum mai mare de carne de ovi­ne/ca­prine pe piaţa românească, deoarece aceasta are o înaltă valoare nutritivă. (v.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.