Regina Ana

0
614

În săptămîna în care am intrat vom avea funeralii regale. Cum n-a avut România din 1938, de la moartea Reginei Maria. Sîmbătă, 13 august, zi de doliu naţional. S-a stins din viaţă Regina Ana. Moartea ei, la venerabila vîrstă de 92 de ani a stîrnit căutări biografice, ba şi atitudini care nu se fac la moartea unui om. E adevărat, a fost după protocolul aristocratic doar Principesă dar românii i-au spus Regină din preţuire pentru Regele Mihai. Cu tristul eveniment au fost scoase la lumină însuşiri de excepţie ale acestei femei care a întruchipat curajul încă din tinereţe. S-a înrolat în Forţele Franceze Libere. Trei ani a făcut voluntariat pe front. A fost şofer de ambulanţă care transporta răniţi dar şi infirmieră. Admiraţia pentru ea sporeşte cînd ştim că a fost prezentă în locurile periculoase ale dezastrului. De altfel, Regina Ana provine dintr-o familie cu tradiţie militară. Rangul i-a fost prin faptul că este descendentă a cinci case regale din Europa: Franţa, Danemarca, Portugalia, Austria şi Spania. Nepoată de soră a împărătesei Zita de Bourbon – Parma. Viaţa i-a fost tumultuoasă, i-a oferit multe surprize aşa încît povestea ei a ieşit din tiparele aristocraţiei. Tînărul rege al României s-a îndrăgostit de ea văzînd-o într-un film documentar despre frontul din Maroc. Regele i-a spus operatorului să transforme secvenţa în fotografii pe care le-a păstrat în secret. Cum viaţa bate filmul, după patru ani, Regele s-a întîlnit cu Principesa Ana de Bourbon Parma la nunta Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. (Unii vorbesc de o altă împrejurare). Atunci, la Londra, Regele i-a spus că are datoria să se întoarcă în ţară. Unde îl aştepta o misiune grea şi complicată. Se ştie, Regele a plecat într-un dramatic exil. Fără vagoane de aur, obsesie care mai stăruie în minţile pătimaşe. Nunta lor a avut loc în iunie 1948 la Atena. Cu multe frecuşuri regale şi religioase. Fiind de religie catolică, Principesa Ana avea nevoie de o dispensă papală pentru a se căsători cu Regele României, care era creştin ortodox. Dispensa ar fi fost normală dacă viitorii urmaşi ar fi fost botezaţi şi crescuţi în religia romano-catolică. Regele Mihai a refuzat o asemenea promisiune deoarece ar fi încălcat statutul monarhiei româneşti. Regina-mamă Elena însoţită de mama miresei, principesa Margareta, au prezentat cazul Sfîntului Scaun. Papa Pius al XII-lea nu a fost de acord deşi principesa a bătut cu pumnii în masa Papei. S-a găsit o soluţie pentru nuntă ca părinţii miresei să nu participe la ceremonia de la Atena. Al doilea curaj al vieţii Reginei au fost cei 68 de ani petrecuţi alături de Regele fără ţară. A fost cea mai longevivă soţie de suveran din istoria noastră. A întruchipat modestia şi tenacitatea. Pe cînd urma la New York cursurile Şcolii de Arte, în paralel era şi vînzătoare într-un magazin. După căsătoria cu Regele s-a ocupat de creşterea celor cinci fiice dar a făcut şi tîmplărie pe lîngă casă. Unii spun că a vîndut şi mobilă în tîrg. Nu a fost pasionată de bijuterii ori de îmbrăcăminte fastuoasă. Şi-a păstrat dreapta măsură dar şi culoarea naturală a părului. Am avut şansa să fiu în preajma cuplului regal în Maramureş. Am tresărit sincer. Ştiam că face parte din istoria noastră. Şi mi-am adus aminte că bunicul meu matern a făcut armata la Garda Regală. Fotografia era tutelară în casa bătrînească. Apoi, pasiunea pentru istorie mi-a dezlegat multe înţelesuri despre rostul mare al monarhiei pentru România. De aceea, mă pot întreba ce ar fi însemnat dacă, la schimbarea vremii, Regele ar fi urcat pe tron. Nu ştiu ce s-ar fi întîmplat. Dar în orice caz era altfel. Regina Ana s-a întîlnit cu Emil Cioran şi Eugen Ionescu. Aflăm acum că statul român nu a oferit nici o distincţie Reginei Ana. O biografie captivantă! Un splendid scenariu de viaţă. Dar şi de film. Au ştiut să fie demni cînd erau actori mai mari în Europa şi în lume. Drum bun, Majestate! Chiar dacă sîntem o Republică şi mijloacele alegătorilor sînt republicane, cinstirea înaintaşilor rămîne o datorie naţională. Se ştie prea puţin (unii chiar ignoră) despre rolul jucat de Familia Regală a României în demersurile întreprinse pentru ca să fim acceptaţi în NATO şi UE. Faptul că va fi înmormântată în şirul regilor, la Curtea de Argeş, este o dovadă a ataşamentului faţă de neamul românesc. Pentru mine rămîne Regina Ana.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.