Măsurile de mediu şi climă

0
231

România beneficiază de sprijin în cadrul Politicii Agricole Comune a UE pentru dezvoltarea rurală, cu scopul creşterii competitivităţii sectorului agro-alimentar şi forestier, diversificarea activităţilor în spaţiul rural şi scăderea dependenţei populaţiei de activităţile agricole, precum şi pentru îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural. Din 2007, a fost implementată Măsura 211 – zona montană defavorizată, iar din 2008 au fost implementate Măsura 212 – zone defavorizate (altele decît zona montană) şi Măsura 214 – agro-mediu. Scopuri: compensarea utilizatorilor de terenuri agricole situate în zone unde activităţile agricole sînt afectate de condiţii naturale nefavorabile; compensarea pierderilor de venituri şi a cheltuielilor suplimentare înregistrate de fermierii care adoptă în mod voluntar practici agricole extensive, cu impact redus asupra mediului, în scopul menţinerii valorii de mediu ridicate a terenurilor agricole (protecţia biodiversităţii, protecţia apei, protecţia solului, reducerea emisiilor poluante şi adaptarea la efectele schimbărilor climatice). În PNDR 2014-2020, există un nou pachet de măsuri de mediu şi climă, adresat practicilor de agro-mediu şi climă (Măsura 10), agriculturii ecologice (Măsura 11) şi zonelor care se confruntă cu constrângeri naturale (Măsura 13), acestea fiind implementate în România din 2015. Informaţii suplimentare găsiţi în: Ghidul informativ pentru beneficiarii măsurilor de mediu şi climă PNDR 2014-2020; Lista zonelor eligibile pentru măsurile de mediu şi climă ale PNDR 2014-2020; broşura „Specii de plante indicatoare pentru pajişile cu valoare naturală ridicată”; broşura „Specii de plante utilizate ca indicatori de management al pajişilor”. Informaţiile pot fi găsite şi la sediul primăriilor sau la instituţiile agricole judeţene (APIA Maramureş, OJFIR, Direcţia pentru Agricultură).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.