Petru Racolţa: Povestirile unui maramureşean

0
472

Autorul seinean Petru Racolţa ne propune, în “Povestirile unui maramureşean” (Editura Eurotip, Baia Mare, 2016), proze scurte de factură poliţistă, erotică şi science fiction, uneori lăsate fără deznodământ, alteori încheindu-se cu o morală care provoacă la meditaţie.
Cartea începe promiţător, de la o crimă a sinelui în altă dimensiune, în “Atingerea lumilor”, şi curge până la “Metamorfoza”. Spre deosebire de povestirea cu acelaşi nume a lui Franz Kafka, care îmbină monologul interior cu psihologicul şi absurdul, “Metamorfoza” lui Petru Racolţa dezvoltă o poveste de iubire între personaje veridice, care explorează lumea cu dezinvoltură şi dialoghează cu naturaleţe. Paul s-a metamorfozat inexplicabil, de când a călcat “pe o scoică marină dintr-o specie necunoscută. Organismul s-a încorporat în talpa piciorului, a realizat o simbioză” cu corpul lui, “producând schimbări ireversibile”. Corpul străin a devenit o a doua inimă, pielea lui Paul se întărea precum a unei scoici. Se transforma într-o scoică umană. (Racolţa, p. 182)
racolta“Metamorfoza” lui Franz Kafka este o povestire despre comisul-voiajor Gregor Samsa care între somn si realitate, între oboseală şi boală, îşi analizează trăirile interioare, când se descoperă dimineaţa metamorfozat într-un gândac uriaş. După ce se luptă să-şi mişte “pântecele bombat”, “picioarele multe”, reuşeşte să deschidă uşa camerei cu … gura. În delirul absurd al lui Franz Kafka, limitarea la starea de gândac simbolizează paralizarea vieţii interioare a individului şi a iniţiativei de a-şi asuma responsabilităţi pe când omul scoică în care se metamorfozează Paul în povestirea lui Petru Racolţa aminteşte de degradarea relaţiilor umane prin care trece un individ aflat în dificultate. Povestirea lui F. Kafka se termină cu bucuria familiei de a scăpa de “gândac” care, aparent, îşi pierde orice identitate umană, iar existenţa lui îi împiedică să câştige bani de pe urma chiriaşilor. “Metamorfoza” scriitorului nostru se încheie justiţiar, cu ideea că în lupta pentru o cauză dreaptă, oricâte obstacole ar trebui omul să depăşească, iubirea în sine şi corectitudinea sunt suficiente ca să motiveze orice acţiune.
În ceea ce priveşte povestirile erotice, aşa cum precizează Roger Dadoun în cartea sa de eseuri “Erotism” (Editura Corint, Bucureşti, 2004), este greu să anulezi  această “artă degenerată” (p. 48) deoarece în această categorie intră operele unor artişti de valoare: tablourile lui Picasso, nudurile atletice ale lui Michelangelo din Capela Sixtină, filmul “Hiroshima, dragostea mea” regizat de Alain Resnais, romanul “Amantul D-nei Chatterley” al lui D.H. Lawrence, “Cele unsprezece mii de bastoane” ale poetului Guillaume Apollinaire etc. (Dadoun, p. 33-83)
Erotismul este o “realitate preistorică” (Dadoun, p. 28), de aceea lui Petru Racolţa îi revine menirea de a cizela viziunea carnală, înlocuind-o cu o viziune artistică. Lipsa împărtăşirii unor afinităţi intelectuale, a emoţiilor sufleteşti, face ca erosul să cadă în vulgar. Deşi, pentru autor, erotismul pare o soluţie împotriva “banalităţii şi conformismului”, ar fi mai valoros din punct de vedere literar dacă ar găsi personaje care prin poveşti de iubire să valorifice această “artă decadentă” (Dadoun, p. 48). Cu toate că arta cinematografică, pictura, sculptura şi literatura dau o “strălucire universală” (Dadoun, p. 80) erotismului, eu m-aş situa de partea moralizatoare a acestei teme controversate, înţelegând-o ca pe “o prăpastie a omenirii” (Dadoun, p. 34) spirituale şi civilizate, în care sufletul se pierde de sine, nu mai poate cugeta la Dumnezeu, îşi pierde originalitatea şi unicitatea sa ca fiinţă, căzând în promiscuitate.
În povestirea “Necazul lui Badea Gheorghe” autorul narează o istorioară plină de umor ardelenesc: “Ieri am mai adus un cocoş mare şi frumos, ca să-l ajute pe primul la cocoşit. Şi ce crezi că-mi văd ochii mai adineaori? Cocoşul cel vechi se dădea mereu la cel nou, să-l încalece. Adică el nu era interesat de minunatele mele găini, ci tot de un cocoş. Apoi, când am văzut mi-a sărit ţandăra şi am pus mâna pe puşcă. Mie nu-mi trebuie animale care-s pe dos!” (p. 75)
Povestirea “Libertate” se încheie cu o morală care provoacă la meditaţie: “Dacă mintea ţi-e deschisă, spiritul zboară liber şi poate călători în Univers sau poate găsi Universul într-o moleculă” (p. 18).

Nicoleta Elena ONEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.