Contrabandişti de ţigări la frontiera de nord a României

0
490

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Poliţiei de Frontieră Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat la frontiera verde, aproximativ 3.000 pachete cu ţigări, în valoare de peste 32.500 lei, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din zonă.
În 8 august, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina, jud. Suceava, au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 16.40, poliţiştii au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Lupcina, două persoane care se deplasau de la frontieră spre interiorul ţării, transportând colete voluminoase. Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru oprirea persoanelor în cauză, efectuând somaţiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul statului vecin, moment în care oamenii legii au executat un foc de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. Nici de această dată persoanele în cauză nu s-au oprit, retrăgându-se pe teritoriul ucrainean. În zona respectivă, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunse în vegetaţie, două colete învelite în folie de culoare neagră, care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană. În cel mai scurt timp au fost anunţate autorităţile de frontieră ucrainene despre eveniment, care au comunicat ulterior că pe direcţia respectivă au reţinut un cetăţean ucrainean şi mai multe colete cu ţigări de contrabandă. Coletele cu ţigări au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii s-a constatat că este vorba de 2.970 pachete ţigări, de diferite mărci, în valoare de 32.670 lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării. În continuare, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră desfăşoară activităţi specifice în cooperare cu autorităţile de frontieră din Ucraina, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.