Se construieşte biserica Schitului băimărean „Schimbarea la Faţă a Domnului”

0
623

Luni, 8 august, de la ora 13,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a participat, împreună cu echipa tehnică, la trasarea şi stabilirea amplasamentului bisericii Schitului cu hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului” de pe strada Viilor din municipiul Baia Mare. Piatra de temelie pentru noua biserică a fost sfinţită şi aşezată de către Preasfinţia Sa în data de 15 mai 2016, iar lucrările de construcţie vor fi demarate începând cu această săptămână.
La lucrările de trasare a fost de faţă şi echipa de proiectanţi: arhitect Dorel Cordoş, dr. ing. Gelu Zaharia şi ing. geolog Sorin Zaharia.
Pentru a ajunge la sfântul locaş se poate merge cu maşina pe străzile: Iuliu Maniu, până la EON Gaz, Tudor Vladimirescu – George Pop de Băseşti – strada Viilor (până la schit). Pe jos, traseul este pe strada Victor Babeş, apoi pe strada Sănătăţii şi pe cărare până sus la schit.

Arhid. Andrei POP secretar eparhial

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.