Sportul capitalist

0
470

Jocurile Olimpice din Brazilia sînt în desfăşurare, iar mesajul frontal este de pace între popoare. Da, cel bine ar fi ca războaiele să fie înlocuite de competiţii sportive, dar nici măcar în această lună, august 2016, armele nu tac, luptele pe fronturile văzute şi nevăzute continuă. Ideea păcii mondiale pluteşte în aer, mai devreme sau mai tîrziu oamenii şi statele vor ajunge la concluzia că pentru pacificare e de preferat sudoarea pe stadion, decît sîngele pe front.
Politicienii au interesul să ocupe timpul liber al alegătorilor cu activităţi sportive, în acest fel uităm de nemulţumiri şi liniştea socială este ţinută în frîu. Confruntările ideologice, stresul capitalist sînt reglate prin supapele de petrecere a timpului liber, sportul fiind una dintre ele. Fotbalul, „opiumul” oamenilor moderni, este un fenomen important în societate – listat la bursă şi transformat în afacere. Sportul consumă resurse importante, unele voci cer ca statul să nu mai finanţeze sportul profesionist, însă sînt prea puţine.
Credeam că doar ţările comuniste folosesc sportul pentru propagandă. Şi în statul democratic sportul are un rol asemănător, menit să evidenţieze individul care învinge şi poporul din care se trage. Însă accentele sînt totuşi altele, sistemul sportiv era – înainte de 1989 – de tip lagăr / închisoare, sportivul devenea sclav al partidului (Nadia n-a suportat acest tratament). Turul stadionului cu drapelul ţării pe umeri şi intonarea imnului naţional pentru medalia de aur este socotită cea mai mare onoare pentru un sportiv. Desigur, trebuie să plătim preţul pentru toate acestea.
Înţelesul poate fi şi acela că învingătorul demonstrează superioritatea nu doar a unui sportiv asupra altuia, ci şi a unui stat asupra altuia, deci şi sportul tot un fel de război este, doar că are reguli convenite şi arbitri neutri – cît se poate. Un boxer reprezintă o ţară întreagă şi lupta sa cu un boxer dintr-o ţară vecină se transformă într-o confruntare precum între David şi Goliat, simpatia mergînd spre învingător. Dacă unul dintre ei ar fi folosit meldonium (pe vremea aceea, nectarul zeilor), nu ar fi fost descalificat ca azi. Sporturile profesioniste ascund secretele alimentaţiei şi medicaţiei. Dovezile împotriva atleţilor din Rusia, dar şi a caiaciştilor din România, au fost exprimate prin interzicerea participării la JO Rio 2016. Dar oare celelalte echipe naţionale sînt curate, ori nu cumva steroizii folosiţi sînt de nedetectat în laboratoarele de azi? Suspiciunea rămîne actuală: recordurile sînt făcute de oameni naturali, ori de sportivi artificializaţi / chimizaţi / protezaţi?
Numărul de medalii cîştigate este o armă psihologică folosită pentru a demonstra superioritatea asupra altor ţări. Jocurile Olimpice ne dezvăluie că sportul este o afacere finanţată de state (acum, săraca Brazilie a ajuns să fie sacrificată), pentru a menţine frenezia şi a amîna politica. Cei care nu înţeleg mersul lumii susţin că Brazilia ar fi putut eradica sărăcia cu banii cheltuiţi pentru organizarea JO de la Rio. Dar boicotarea jocurilor nu pare posibilă (repetarea cazurilor din 1980 şi 1984). Orice observator obiectiv remarcă unitatea lumii în poziţia pro sport. China şi SUA se luptă pentru medalii de parcă în joc ar fi nu gloria sportivilor, ci stabilirea superiorităţii unuia dintre cele două sisteme!
Dacă statele nu se vor separa de sport, aşa cum s-au rupt de biserică, situaţia se va înrăutăţi şi sportul va deveni nu o cale ideală de a preaslăvi competiţia cinstită, ci o cale de a distruge sănătatea sportivilor, spre gloria efemeră şi vinovată a statelor finanţatoare. Societatea globală are în faţă o provocare, soluţia optimă fiind discutabilă. Credem că sportul poate oferi un mediu cultural care leagă oamenii diferiţi prin entuziasm şi experienţe comune ce depăşesc limitele naţionale, etnice, sociale, religioase, sociale… Acesta este realul cîştig al sportului!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.