Şişeşti, vatră străbună

0
437

Mîine, 14 august, în ajunul praznicului Sfintei Marii, la Şişeşti, vor avea loc manifestări culturale între care se numără simpozionul „Mărturii despre Şişeşti şi şişeşteni” şi lansarea cărţii „Şişeşti – vatră străbună”, la care participă invitaţi din Baia Mare, Satu Mare, Carei, Cheud şi Cuţa-Sălaj. Va fi o sărbătoare cultural-spiritual-patriotică, al cărui suflet este col.(r) Gavril Babiciu şi colegii săi din Asociaţia „Renaşterea Şişeşteană”, care se bucură de sprijinul primarului Mircea Ioan Tentiş, al consilierilor locali, intelectualilor şi al multor şişeşteni mîndri de aşezarea lor.
Volumul VI al cărţii „Şişeşti – vatră străbună” (440 pagini), apărut la Editura EUROTIP din Baia Mare, coordonat de Gavril Babiciu, cuprinde texte semnate de 40 de autori. Unele din articole stîrnesc un real interes, precum ineditele „însemnări” ale lui Petru E. Papp – preot în Pocola şi protopop în Beiuş, copiate prin Titus L. Rosu, prof. din Oradea, în care este descrisă „Biruinţa de la Beiuş” din 26-27 august 1907 a dr. Vasile Lucaciu, care, cu toate mîrşavele manevre ale contracandidatului Kardoş şi ale oficialităţilor ungare, a obţinut 1.718 voturi, iar Kardoş – 914. Alegerea în Dieta ungară a părintelui Lucaciu s-a constituit într-o „strălucită învingere” cu largi ecouri în Ardeal şi în România. Alături de „Cîntec şi poveste – Doina lui Lucaciu” (autor prof. Traian Rus din Oarţa de Sus), „Vatra străbună” publică şi o variantă necenzurată a „Doinei” lui Eminescu. Prof. Marius Gabriel Babiciu adună o mulţime de ştiri-evenimente consemnate în articolul „Şişeştiul şi şişeştenii pe facebook”. Cartea cuprinde un florilegiu de texte alese de Gavril Babiciu, semnate de valoroşi autori, unele publicate pentru prima oară în volum, altele apărute în diferite surse publicistice. Volumul se încheie cu urarea: Trăiască România Mare!
Ziua de 14 august 2016 va marca la Şişeşti încă o izbîndă spirituală a Asociaţiei „Renaşterea Şişeşteană”!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.