Nu le place carnea de oaie Ţurcană!?

0
703

Există multe solicitări din partea ţărilor arabe să importe din România produse agro-alimentare. Ministrul Achim Irimescu va avea întîlniri cu miniştri ai Agriculturii şi cu oameni de afaceri din Golf (Kuweit, Arabia Saudită), care vor să importe oi vii şi alte produse agricole şi alimentare din România. Dar şi pe piaţa din Europa există deficit de carne de oaie, aşa că cererea de carne de ovine pe piaţă este mare, deci şi preţurile sînt în creştere. Un kilogram de carne de oaie se vinde mai scump decît un kilogram de carne de vită. Premierul Dacian Cioloş şi ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, s-au întîlnit joia trecută cu reprezentanţii fermierilor, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie, din comuna Cristian, judeţul Sibiu. Primul-ministru a discutat cu fermierii şi aspecte care ţin de Ministerul Finanţelor, legate de condiţiile în care se aplică şi se calculează plata TVA, mai ales pentru agricultorii care sînt înregistraţi ca persoane fizice, dar care realizează o cifră de afaceri ce depăşeşte baremul. Cioloş le-a spus producătorilor că va exista un act normativ în acest sens, în urma discuţiilor cu Ministerul Finanţelor şi al Agriculturii, pentru o soluţie care să îi ajute pe producători. Din Maramureş, la întîlnire a participat dr. Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei APA Transilvania.
• Cu toate că România are printre cele mai multe ovine şi caprine din Europa, fermierii noştri nu pot pătrunde pe piaţa europeană, din cauza faptului că producţia nu este de calitate. Mai precis, rasele de ovine nu sînt rase specializate de carne, ci de lapte. Arabii nu sînt atît de pretenţioşi şi cumpără miei îngrăşaţi de noi. România face substanţiale livrări externe atît la animale vii, cît şi la produse agricole. Dacă la grîu, orz şi ovăz s-au înregistrat livrări de 4,2 miliarde de euro (în 2015), cu 14,5 milioane euro mai mult faţă de 2014, din care 63% au mers spre UE, la capitolul livrări de ovine şi caprine s-au înregistrat creşteri cu 11 milioane de euro, dar nu spre UE, ci spre Orientul Apropiat. Pe altă parte, România cumpără din UE, la preţuri mari, produse agricole şi carne de ovine, porcine şi pasăre, înregistrînd 80,8% achiziţii exclusiv din ţările Comunităţii Europene.
Situaţia se complică, deoarece exportul de animale vii, ieftine, din România spre ţările arabe aduce o problemă legată de subvenţii: la noi, statul acordă subvenţii europene crescătorilor de animale, în baza tratatelor europene la care România este parte, dar producţia efectivă ia drumul străinătăţii strict pentru consum. În acest an, au fost alocate subvenţii de 66 milioane de lei pentru ovine, un milion lei pentru bivoliţe, 40 milioane lei pentru vacile de lapte, 63 milioane lei pentru caprine, subvenţii europene. Este de aşteptat ca forma de subvenţionare să fie modificată, punîndu-se accent pe calitatea cărnii (să provină de la animale din rase de carne).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.