Cristi Balaj, la ceas aniversar!

0
581

Cristi Balaj a împlinit ieri o frumoasă vîrstă – 45 de ani, zi care nu a putut să şi-o sărbătorească cu familia şi apropiaţii, cel mai bun arbitru român al momentului şi al ultimilor cel puţin zece ani plecînd în Danemarca. Azi, centralul care a adus multă satisfacţie iubitorilor de fotbal din Maramureş şi nu numai prin prestanţa sa, atît ca om, dar şi ca arbitru, va fi rezervă la meciul dintre Mydtjylland şi Osmanlispor (Turcia) din play-off-ul Europa League, partida urmînd să fie condusă de sătmăreanul Istvan Kovacs.
Din păcate, Cristi Balaj va spune adio arbitrajului la finalul acestui an, chiar dacă ar mai putea arbitra pe plan naţional încă doi ani. Băimăreanul este decis să pună punct carierei de arbitru şi să dea curs, probabil, unor proiecte, reputaţia şi cunoştinţele despre fotbal îndreptăţindu-l să sprijine, în continuare, revigorarea fotbalului românesc. Nu este exclus chiar să-l vedem şeful arbitrilor din România, cariera prodigioasă în cei peste 15 ani la nivelul primului eşalon confirmînd respectul faţă de omul şi arbitrul Cristi Balaj a oamenilor din fotbalul românesc. La ceas aniversar, Cristi Balaj merită tot respectul pentru ceea ce a înfăptuit în fotbalul românesc şi maramureşean şi nu putem decît să-i urăm multă sănătate, să rămînă acelaşi om consecvent şi perseverent, şi un sincer La Mulţi Ani! din partea departamentului Sport al „Graiului Maramureşului”. Să ne trăieşti, Cristi!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.