Priorităţile de tineret

0
488

România va prelua pentru prima oară Preşedinţia semestrială a Consiliului UE la 1 ianuarie 2019 fiind prima din trioul de preşedinţii pe care îl împarte alături de Finlanda şi Croaţia. Aflată la Preşedinţia Consiliului, România va trebui să propună cel puţin un proiect de concluzii pe o temă care să reflecte priorităţile ţării noastre în domeniul tineret. Pentru a pregăti cât mai bine Preşedinţia şi pentru a reprezenta cât mai fidel aşteptările tinerilor din România, Ministerul Tineretului şi Sportului lansează o campanie de consultare cu tinerii privind priorităţile tematice pe care ţara noastră ar trebui să le introducă pe agenda semestrială europeană în domeniul tineret. Aceasta a demarat în 12 august, de Ziua Internaţională a Tineretului şi presupune o serie de întâlniri faţă în faţă cu tineri care se vor desfăşura în următoarea lună în toată ţara. Priorităţile propuse şi discutate în Bucureşti au fost: integrarea pe piaţa muncii a tinerilor, aplicabilitatea studiilor universitare, locuinţe pentru tineri, descentralizarea serviciilor de tineret, diversitatea culturală, responsabilizarea elevilor, dezvoltarea sportului pentru toţi, reducerea abandonului şcolar, nutriţie şi stil de viaţă sănătos, socializarea între tineri faţă în faţă. Potrivit unui studiu,  45% dintre tinerii din România se află in risc de sărăcie şi excluziune socială, în timp ce doar 17% participă în activităţi de voluntariat organizate şi 7%, sunt implicaţi în cluburi de tineret conform Raportului European pe Tineret 2015. O întâlnire pe această temă a avut loc şi în Baia Mare, de Ziua Internaţională a Tineretului. Cu această ocazie, lucrătorii de tineret din #tineREŢEA alături de YMCA Baia Mare, YMCA România, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Maramureş şi Forumul Tinerilor din România a organizat cea de-a doua consultare publică cu tinerii, utilizând metoda „open space” pe tematica: „Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este despre TINE!” Acţiunea a avut loc în cadrul evenimentului Ducem muzica în stradă organizat de Asociaţia DEIS.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.