Azi, Viitorul Ulmeni – FC Zalău

0
616

Viitorul Ulmeni îşi continuă perioada de pregătire şi azi, 20 august, de la ora 10.30, are programat un nou meci de pregătire, pe teren propriu, cu FC Zalău. Dorin Toma şi Dănuţ Sabou au posibilitatea să vadă şi în acest joc lacunele din jocul elevilor săi, lacune care trebuie remediate pînă la debutul în noul sezon, ce va începe în 3 septembrie. Echipa maramureşeană nu va încheia seria jocurilor de verificare şi mai caută încă doi adversari pînă la începerea campionatului. În altă ordine de idei, sub comanda celor doi tehnicieni a ajuns şi portarul Ioan Anişoreac, acesta evoluînd pentru Recea în sezonul precedent al Ligii a III-a. De asemenea, la Ulmeni s-ar putea să mai ajungă şi alţi jucători pe posturile unde vor considera antrenorii că echipa este deficitară.

Lăpuşul Târgu Lăpuş – ACS Fotbal Comuna Recea 1-3 (1-1)

Lăpuşul Târgu Lăpuş şi ACS Fotbal Comuna Recea au disputat, joi după-amiază, pe terenul primei echipe, un meci amical, încheiat cu victoria grupării din Liga a III-a. După primele 45 de minute cele două formaţii s-au aflat la egalitate, prin golurile marcate de Gabriel Cosma, respectiv Călin Pop, dar în partea secundă oaspeţii au înscris de două ori, reuşite semnate de Bota (11 m) şi Paşca. • Lăpuşul Târgu Lăpuş: I. Pop – M. Ungur, D. Petrehuş, C. Negray, C. Leşe, M. Satmari, M. Burzo, C. Pârâuan, Costenar, G. Cosma, B. Cremeneanu. Au mai evoluat: B. Ilea, I. Duma, M. Cârtiţă, A. Nodiş şi R. Szekely. Antrenor: Cristian Vasc. • ACS Fotbal Comuna Recea • Prima repriză: Roşiianu – Mateaş, Serge, David, Mureşan, Gherghel, Asăujan, Taraszkozi, D. Sabadîş, Şter, Călin Pop. • Repriza a doua: Roşiianu (60 Bota) – Paşca, Urs, Lang, Gherman, Raţiu, Asăujan, David (65 Serge), Taraszkozi, Chinde, Deac. Antrenori: Romulus Buia şi Ovidiu Mic.
Cele două echipe vor evolua următoarele meciuri duminică (Lăpuşul), respectiv miercuri (Recea) – Lăpuşul în prima fază a Cupei României pe judeţ, iar ACS Fotbal Comuna Recea în deplasare, tot în Cupa României, dar în faza a II-a la nivel naţional.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.