Grădina de Impro

0
442

Din 22 august şi până în 28 august, la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare se derulează o tabără de teatru. Timp de o săptămână, aproximativ 6 ore pe zi, 20 de participanţi vor experimenta într-un mod interactiv ce este improvizaţia, care sunt primii paşi, care sunt regulile, scopul, cum se face, ce sunt exerciţiile teatrale, la ce folosesc, ce urmăresc ele, unde ne duc, cât de benefice sunt pentru dezvoltarea imaginaţiei, creativităţii, spontaneităţii,  relaţiilor interumane şi multe altele. Tabăra se adresează liceenilor şi are ca principal scop creşterea popularităţii activităţilor artistice în rândul tinerilor. Cursurile se vor ţine în sălile de clasă şi sala de conferinţe a Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai”, colegiu partener al acestui proiect alături de Organizaţia Non-Guvernamentală Nature’s Guardian. Etapele de lucru vor fi concepute, susţinute şi atent supravegheate de către actorii HAN ANDREI, fondatorul SILVER 05, şi DRAGOŞ CĂLIN, actor al Teatrului Municipal Baia Mare. La această primă ediţie vor lua parte doar 20 de participanţi, urmând ca la ediţiile următoare să crească numărul cursanţilor. Pentru înscrieri se poate apela la numerele de telefon: 0753.068.292 sau 0756.934.889 sau se poate lăsa un  mesaj privat pe Facebook oricăruia dintre cei doi actori.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.