Week-end “aglomerat” de manifestări cultural-artistice

0
398

Jandarmii maramureşeni vor fi din nou alături de cetăţeni, prezenţi la asigurarea ordinii publice a numeroaselor evenimente, manifestări culturale şi artistice care se vor desfăşura în zilele următoare. Pentru asigurarea manifestărilor care vor avea loc pe raza judeţului Maramureş, în acest week-end vor veni în sprijin şi efective de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj.
• În perioada 19-21 august, începând cu ora 14, în Parcul Central şi zona adiacentă a Municipiului Sighetu Marmaţiei se desfăşoară evenimentul cultural-artistic „Sighetu Marmaţiei – 690 de ani de la atestarea documentară a Sighetului”, eveniment care va cuprinde şi ediţia a VI-a a Festivalului Aeternus Maramorosiensis, respectiv ediţia a IV-a a Galei Folk Floare de Colţ. Organizatorul acestui eveniment este Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei.
• În perioada 20-21 august, Primăria Comunei Moisei, organizează evenimentul „Zilele Moiseiului”, manifestare cultural-artistică care include spectacole la scenă, standuri de vânzare pentru producătorii tradiţionali şi meşteri populari, jocuri pentru copii şi standuri de alimentaţie publică.
• Şi Primăria Comunei Ieud organizează, în perioada 20-21 august, „Întâlnirea cu fiii satului şi Codicele de la Ieud”.
• În perioada 20-21 august, între orele 18-02, Primăria Comunei Săcel organizează „Sărbătorile Săcelului”.
• În data de 21 august, Primăria Comunei Rona de Jos organizează Festivalul „Cântec, joc şi voie bună pe Valea Ronişoarei”.
Jandarmii vor asigura ordinea şi siguranţa publică şi la aceste manifestări publice, prin măsuri specifice pentru desfăşurarea în condiţii optime ale activităţilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.