Timpul cald se apropie…

0
429

E vorba nu de anotimpul fredonat de adolescenţi prin recreaţii, din dragoste de Topârceanu, ci de opusul său. Pentru americani, s-a dus zăpada albă de pe întinsul zării, cum zicea alt­cineva, s-au dus zilele ameţite de discursuri electorale şi nopţile vegherii în aşteptare de sondaje, promisiuni spumoase şi prognoze pe săturate. Momentul cald, cel mai cald înaintează cu paşi lenţi dar siguri în aşteptarea primei zile de marţi de noiembrie. Conform calendarului de toată lumea ştiut vom afla ce trebuie: numele noului locatar de la Casa Albă.
Problema e: după cel dintâi preşedinte de culoare, vom vedea cumva şi prima femeie ajunsă în Biroul Oval?
Nu ştie nimeni rezultatul final dar de acum sunt eliminate alte răspunsuri decât cel prefigurat cândva şi pe plaiurile noastre când se punea întrebarea  jucăuşă, vă amintiţi: Tache sau Petrache? Respectând algoritmul: EA sau EL? Cu alte cuvinte: Hillary sau Donald? Altfel zis, oficial vorbind: Doamna Clinton ori Domnul Trump?
Mi-e greu să măsor rezultatul acestei curse parafată de convenţiile naţionale ale partidelor Democrat şi Republican, un surâs în plină vară pentru soborurile convocate să se numere scrupulos în vederea strângerii baremului cerut de lege. N-a fost o problemă pentru nici unul din protagonişti, care au şi sărit uşor peste ştacheta obligatorie în această competiţie. La Philadelphia, statul Pensyl­vania, Democraţii din Dakota de Sud au asigurat plusul necesar, ba chiar ceva peste, astfel încât Hillary Clinton să obţină cale deschisă către ziua alegerilor din noiembrie, în calitate de trimis special al partidului aflat acum la putere, drept pe care la rându-i Bill Clinton, şturlubaticul său tovarăş de viaţă, îl dobândise şi onorase în două rânduri. La Cleveland, statul Ohio, republicanii au decis şi ei potrivit prezumţiilor conturate la un moment dat: Donald Trump s-a văzut fluturând deasupra capului tichetul de candidat al partidului său, într-o cursă în care ambii pretendenţi la titlu merg cam umăr la umăr, cu oscilaţii nu spectaculoase, dar nici lipsite de interes.
Cele două forumuri naţionale n-au fost lipsite de accente de reţinut. Democraţii au avut o misiune mult uşurată de retragerea din competiţie a singurului supravieţuitor dintre cei pregătiţi să facă figuraţie într-un campionat în care câştigătorul părea a fi deja cunoscut. Bernie Sanders, evreu dulgher afirmat şi ca ziarist are în cartea de muncă merituoase stagii în Congres. Om politic, a dovedit, este. Dar anvergură pentru o asemenea probă olimpică de rezistenţă nu are. Ca profil el s-a proiectat pe ecranul campaniei prezidenţiale mai degrabă ca un lider de stânga potrivit să candideze prin cine ştie ce ţară est-europeană abia intrată pe făgaşul democraţiei. Nici acolo, cum vedem, nu prea au cine ştie ce căutare asemenea indivizi cu banderolă pe mâna stângă. Chiar dacă democraţii pot argumenta că nu le e străină aşteptarea acestui segment de populaţie în direcţia celor nevoiaşi (nevoiaşi în sistemul lor de măsurători). Ca s-o zicem pe-a dreaptă, simpaticul domn Bernie Sanders a venit pentru a avea de unde pleca. Elegant cum îi e felul, el a ţinut să-şi anunţe în deschiderea Convenţiei Democrate sprijinul pentru doamna Clinton, pe care a şi proclamat-o superioară lui Trump – cerându-le susţinătorilor săi să procedeze aşişderea. Ceea ce nu a prea convins pe toată lumea, devreme ce parte din ei au primit îndemnul la simpatie faţă de doamna rămasă singură în concurs printr-un drăgăstos cor de fluierături. Nici la Republicani n-a prea fost pace sub măslini, câtă vreme aşi grei ai pedalei din tabăra în cauză nici măcar nu s-au obosit să facă deplasarea până la Cleveland. Lista marilor absenţi a cuprins pe cei din numeroasa familie Bush, pe McCain, pe Mitt Romney.
Zarurile sunt acum aruncate. Faţă în faţă doi candidaţi prezidenţiali născuţi după război, cam de aceeaşi vârstă. Un jurist – a terminat la celebra Universitate Yale, cu experienţă solidă în politică – Hillary Clinton, cu experienţă de senator, de secretar de stat dar şi cu indubitabila-i experienţă de First Lady pe vremea Marelui Bill, la ajutarea căruia nu a ezitat să se implice ca om de idei, de manager şi executiv de valoare. Şi un om de afaceri impresionant, cu mare succes în mass-media, un american bogat. Despre doamna Clinton s-a vorbit mereu cu grijă, chiar dacă tentative de a-i deregla ima­ginea publică n-au lipsit. Domnul Trump, pe mine unul, mă sperie. Chipul lui de o imobilitate neaşteptată, capabil de grimase în stare să-ţi alunge somnul, este asociat cu o frază sforăitoare prăvălită ca dintr-o trompetă aducătoare doar de veşti rele. E drept că nu poţi rămâne neatent la paşii unui asemenea american cu greutate. Averea basculează pe undeva pe la două miliarde de dolari. Dispune de vaste terenuri intravilan în Manhattan, pe care a construit şi construieşte de zor. Turnul de vizavi de sediul ONU din New York are nu mai puţin de 72 de etaje. Un cartier de locuit se întinde în răsfăţ pe malul fluviului Hudson. Cât priveşte discursul lui electoral, câteceva am mai urmărit şi noi. Un expert în analize de gen de la ei de acolo nu găseşte alţi termeni  în  a-l caracteriza decât aceştia: delir generalizat. Personajul este privit drept „clovn periculos cu jumătate de normă şi sincopat cu normă întreagă”. Dacă chiar aşa or fi stând lucrurile, daţi-mi voie să am de pe acum coşmaruri cu o întrebare în gând: ce ne facem dacă individul chiar ajunge să ocupe Biroul Oval?
Persoana care încă lucrează acolo, preşedintele Obama, are grijă să ne atragă atenţia pentru cine palpită inima sa de alegător. Citez din memorie: Nu ştiu dacă cineva a mai fost vreodată calificat pentru acest post precum Hillary. Are curaj, are compasiune şi inimă pentru îndeplinirea atribuţiilor.
Eu, unul, aştept provincia…

Nicolae Bud

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.