La Şişeşti, în zi de Sărbătoare

4
806

DSC03677
Rugăciune la mormîntul lui Vasile Lucaciu

Am aşteptat ziua de 15 august, Sfânta Maria Mare, şi hramul bisericii din Şişeşti cu emoţia firească a Sărbătorii. Şi, la fel de firesc pentru cineva care a petrecut mult timp în preajma zidirilor lui Vasile Lucaciu de la Şişeşti, cu gândul de a fi părtaş la o dreaptă cinstire a ctitorului şi eroului.
Astfel că, în zi de sărbătoare, în biserica Şişeştilor, la liturghia condusă de Episcopul Vasile, fastuoasă, înălţătoare, am trăit şi sentimentul binefăcător al ştergerii multor neputinţe ome­neşti. Mi-am spus că Lucaciu găseşte, în fine, împăcarea cu „episcopul meu”, cel de peste un veac. O împăcare pe care n-a avut-o în viaţa lui de preot-drapel din partea episcopului de Gherla de altădată, cu care a ajuns să-şi stingă neînţelegerile la Scaunul Vaticanului. „Litigiul extrem dintre mine şi episcopul meu se decide la sfârşitul acestei luni la Roma şi va trebui ca eu să fiu prezent pentru a-mi asigura o bună reuşită dat fiind că toate argumentele sunt de partea mea”, îi scrie, la Bucureşti, lui Ion Bianu, bibliotecarul Academiei Române, în 1899. Cu biserica arhiplină în zi de hram 2016, înseamnă că Lucaciu a învins încă o dată. „Noi serbăm Hramul bisericii după legile Sfintei noastre biserici”, răspundea el autorităţilor – „cu inima sângerândă” – atunci când, în 1897, de pildă, „guvernul politic cu guvernul diecezan şi-au dat mâna” pentru a interzice serbările de la Şişeşti. Fiindcă, aşa cum singur scrie, Biserica de la Şişeşti era „Mănăstirea Maicii Românilor”. Pentru ei era destul.
Dar Biserica merge mai departe pe drumul ei. Ea trebuie să biruie în credinţă. Are misiunea şi planul pe care le-a primit şi cărora li se supune. Acest mesaj l-am primit cu toţii şi la Şişeşti, acum în zi de sărbătoare. Însă nu doar acum, ci adesea în istoria sa Biserica nu s-a uitat prea mult la lumea din jur, la enoriaşi. La aşa numitul laicat. Dar poate că nu toate cele lumeşti sunt trecătoare. Iată, vizitându-l pe episcopul Gherlei, îndată după instalarea sa acolo, Gheorghe Pop de Băseşti, „bătrânul naţiei”, tribunul Marii Uniri de la 1918, care şi-a văzut visul cu ochii, îi scria vicarului Silvaniei: „m-am convins de una, că Părintele Episcop este un om excelinte încât ar putea şedea pe tronul Papei, dar de prezent nu este în înţelesul nostru şi român naţional”. Cum bine ştim, la Băseşti, ca şi la Şişeşti, ideea naţională, lupta pentru drepturi, lecţia demnităţii româneşti au stat în cumpănă dreaptă cu lucrarea Bisericii. Şirul elitelor şi al mulţimilor care s-au dus acolo stă mărturie. Vasile Lucaciu a mers şi el pe drumul său. Aici se află poate şi sursa neînţelegerilor lui cu episcopul de la Gherla. Cel care i-a amărât zilele şi „i-a numărat banii bisericii” cum se zice. Nu el, desigur, ci alţii mai mici. De aceea în zi de mare sărbătoare la Şişeşti am avut sentimentul că Lucaciu şi-a aflat dreptatea şi liniştea. Peste timp şi peste vremuri. De adevărurile lui Lucaciu şi ale Şişeştilor ne-a îndepărtat pe mulţi o istorie mincinoasă la care adesea ne-am făcut părtaşi. Şi de ale cărei urmări satul şi Lucaciu însuşi mai suferă.
E un destin care, cu siguranţă, nu face parte din moştenirea părintelui ctitor. Lecţia lui este una a înţelegerii şi toleranţei. Se ştie, adesea Lucaciu în drum spre Copalnic Mănăştur, cu treburi la mica Bancă de acolo, înnopta la părintele paroh din Făureşti, un fruntaş al ortodoxiei de la noi. Şi, desigur, puneau ţara la cale. Dimineaţa, înainte de a-şi urma drumul lor, slujeau împreună în biserica satului. O lecţie pe care urmaşii n-au priceput-o. O ignorăm, dar ea este lecţia băncilor cu dobânzi mici pentru săteni, este a pregătirii tinerilor în acord cu nevoile satului şi nu una a abandonului şcolar şi a ameninţării analfabetismului. A apelului la sprijin european de bună credinţă şi în cunoştinţă de cauză. Şi lecţia demnităţii naţionale. Se învaţă încă greu toate acestea.
Dar acum, în zi de hram şi în semn de cinstire, satul a aşezat în strana bisericii pe nepoata părintelui Epaminonda Lucaciu, fiul ctitorului. Cel care, paroh şi el al bisericii, a împlinit multe dintre cele pe care le-ar fi vrut tatăl. S-a îngrijit mai ales de Biblioteca familiei, o mare bibliotecă românească, lăsând-o în grija celui care i-a urmat. Din lăzile în care acesta le-a salvat, şi-au găsit locul, prin 1967, acolo unde stau şi azi. Pe masă veghează, de nimeni cercetată, Sancti Tomae Aquinatis Doctoris Angelici Opera omnia iussu impensaque Leonis XIII. P.M. edita… Opera omnia a Sfântului Toma d’Aquino, vol I, Roma, 1882. În vecinătate, ar trebui să se afle „enorma scriptură filosofico-teologică” a lui Lucaciu, Institutiuni filosofice, 3 vol., Satu Mare, 1881-1884. O lucrare ce a urmat destinul autorului până la fericita reeditare din 2005, de la Editura Dacia, îngrijită de Vianu Mureşan, cu ajutorul Danei Grigoriu. O ediţie pe deplin accesibilă cititorului de astăzi, o veritabilă operă de recuperare. Astfel că sărbătoarea şi-a împlinit menirea ei. În ecoul cântecelor care însoţeau cândva noroadele pelerinilor. Şi cu ofranda bucatelor şişeştenilor. Ca întotdeauna.
Lucaciu nu reprezintă şi nu trebuie să reprezinte un simplu reper istoric. „Politica” lui a fost progresul comunităţii săteşti, accesul la bani ieftini, deschiderea minţii şi a ochilor, unirea, asocierea, înţelegerea şi respectul celuilalt. Cui să vorbească primarul despre toate acestea şi despre altele? Neîndoielnic, misiunea primarului nu e uşoară de vreme ce a ocolit cu detaşare problema spinoasă pe care trebuie să o administreze. Şi să vegheze în acelaşi timp la ridicarea frumoasei biserici ortodoxe a satului, în construcţie acum.
Moştenirea lui Vasile Lucaciu la Şişeşti se află în suferinţă. Izvorul Românilor, locul de adunare, coloanele de piatră aduse de Lucaciu din munte zac părăsite. Se ştie că ar fi vrut ca cineva să cioplească în ele chipurile lui Traian şi Decebal. Câteva rafturi din biblioteca familiei nu mai sunt la locul lor, ci în Şcoală. De ce? O încăpere din şcoala ridicată de Lucaciu la 1905 are şi ea altă destinaţie. Ca şi băncile care se înghesuie în preajma mormintelor din biserică. Tot ce se află la Şişeşti are regim de monument istoric. Dar oricâte bune intenţii are avea şişeştenii, ei nu pot administra singuri, acum, patrimoniul istoric de acolo.
Spaţiul memorial al Şişeştilor, care să pună în lumină ideea naţională şi jertfa lui Lucaciu, cere o valorificare muzeografică modernă şi credibilă, aducându-l într-un circuit turistic mai larg. Aşa cum fac alţii în lume. Un loc de pelerinaj istoric, pe măsura ctitorului. Încă pe vremea lui Vasile Lucaciu, revista „Tribuna”, colecţia de-atunci se află şi ea aici, scria: A călători pe la Baia Mare şi a nu te abate pe la Şişeşti e ca şi cum te-ai duce la Roma şi a nu-l vedea pe Papa! Nimic nu-i însă pierdut. E prea frumos Şişeştiul de azi ca să nu aibă soarta pe care o merită!

Ion Igna

4 COMENTARII

  1. Pentru d. Lucian Va sfatuiesc sa fiti mai putin furios atunci cand faceti comentarii.Si sa incercati sa va informati. „Acel episcop de Gherla”,cum scrieti,nu este nicidecum cardinalul Iuliu Hossu-episcop la Gherla abia din 1917-,ci Ioan Szabo,episcop intre anii 1879 si 1911.Istoria ,pe care o invocati,a retinut ,intre altele,proastele relatii ale acelui episcop cu miscarea nationala romaneasca. Scrisoarea lui G.Pop de Basesti e din 19 noiembrie 1879.Si mai cred ca pentru acuzatia grabita pe care mi-o aduceti ar trebui sa va cereti scuze.

  2. ”Mostenirea lui Lucaciu” insemna sa ii lase pe credinciosii greco-catolici sa-si tina liturghiile in strada, pe arsita, pe ploaie si pe ger, ani de zile?? Sa caute sa ii intimideze si sa ii constranga prin diverse tertipuri sa-si lepede credinta? Sa vina apoi cei care au folosit si ocupat abuziv biserica si sa mai pretinda cu maxim de tupeu despagubiri la sume astronomice pentru ”investitii” inchipuite sau oricum ilegale?
    Pentru orice om de bun simt e limpede ca nu!
    Dar e foarte bine ca ati pomenit episodul slujirii impreuna cu preotul ortodox din Fauresti. Asta ar trebui sa dea enorm de gandit multor ”dreptmaritori” de astazi, care in cel mai bun caz se dau mari ecumenici numai in afara tarii, atunci cand le cere interesul.

  3. E greu sa intelegi sau sa accepti, ori nu vrei de fapt sa accepti istoria asa cum a fost ea, cu bune si mai putin bune, insa cu adevarul intotdeauna pus in fata!!! Acel episcop de Gherla a fost, este si va fi primul Cardinal al românilor, Dr. Iuliu Hossu, cel care a citit multimilor Proclamatia de unire de la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, cel pe care antecesorii nostlagicilor de ayi l-au bagat in inchisoare, dupa care l-au sechestrat intr-o manastire ortodoxa, dupa care l-au trimis in mormant fara a avea o rugaciune spusa la cap de unul dintre preotii greco-catolici din Dieceza sa draga de Cluj-Gherla. Pentru unii, istoria e asa de deranjanta incat regretul dreptaii facute ii impinge spre nostalgii patriotarde ascunse sub un suflet ce sufera pentru neamul sau!!!

    Rusine pentru un asa articol, prin care incercati rastalmacirea istoriei !

  4. E greu sa intelegi sau sa accepti, ori nu vrei de fapt sa accepti istoria asa cum a fost ea, cu bune si mai putin bune, insa cu adevarul intotdeauna pus in fata!!! Acel episcop de Gherla a fost, este si va fi primul Cardinal al românilor, Dr. Iuliu Hossu, cel care a citit multimilor Proclamatia de unire de la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, cel pe care antecesorii nostlagicilor de ayi l-au bagat in inchisoare, dupa care l-au sechestrat intr-o manastire ortodoxa, dupa care l-au trimis in mormant fara a avea o rugaciune spusa la cap de unul dintre preotii greco-catolici din Dieceza sa draga de Cluj-Gherla. Pentru unii, istoria e asa de deranjanta incat regretul dreptatii facute ii impinge spre nostalgii patriotarde ascunse sub un suflet ce sufera pentru neamul sau!!!

    Rusine pentru un asa articol prin care incercati rastalmacirea istoriei !

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.