Tragedie pentru un român – erou în Arizona, SUA

0
514

Sfârşit tragic pentru un român stabilit în America. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, a murit încercând să-şi salveze vecinul, care nu mai ieşea din silozul adânc de 8,5 metri. Tânărul român era căsătorit şi avea două fetiţe. Televiziunile de ştiri din Arizona îl prezintă acum pe Cristian Silaghi ca fiind un erou. Înmormântarea românului va avea loc sâmbătă, 27 august, în Arizona.
Tragedia s-a produs în 9 august, în Phoenix, Arizona. Cristian Silaghi se întorsese acasă de la serviciu (deţinea o afacere cu transporturi de maşini). La scurt timp, românul a vrut să-şi viziteze vecinul, un medic veterinar, prieten de familie. Află de la soţia acestuia că a intrat în silozul subteran de grâu şi nu a mai ieşit. În plus, nu răspundea la telefon. În siloz intrase şi asistentul medicului veterinar, dar nici acesta nu mai ieşise. Tânărul român n-a ezitat nicio clipă să-şi ajute vecinul, aşa că a intrat în siloz unde şi-a găsit sfârşitul, din cauza nivelului redus de oxigen. Pompierii care au fost solicitaţi să intervină au declarat că, atunci când grânele intră în contact cu apa, reacţia cauzează emiterea unor gaze care dispersează oxigenul. “Procesul de deteriorare ireversibilă a creierului începe la 5 minute după ce o persoană nu mai primeşte oxigen”. Atât Cristian Silaghi, cât şi vecinul său, au murit. Soţia sătmăreanului, Alina a declarat că, timpul petrecut cu soţul său i se par acum secunde. “Am avut aşa de puţin timp alături de el aici pe pământ. Aceşti 11 ani mi se par acum secunde”. Cristian Silaghi s-a născut în 22 noiembrie 1982, în Satu Mare. A fost al şaselea copil din cei şapte fraţi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.