RUS TEAM sau arta de a deveni campioni

1
400

În timp ce dansul sportiv român se află în pauză competiţională, pe plan internaţional concursurile sînt în plină desfăşurare. Recent, a avut loc la Stuttgart (Germania) German Open Championships (GOC), probabil cea mai mare competiţie de dans din lume, unde România a ocupat locul patru în clasamentul pe medalii.
German Open Championships (GOC) a însemnat 5 zile de competiţie, 43 de competiţii în program, 59 de ţări participante, peste 4.500 de perechi înregistrate, 511 voluntari implicaţi în organizare. La cea mai vîrstnică categorie, Seniori 4 Standard (peste 65 de ani), au participat 92 de perechi.
Clubul de dans sportiv Rus Team, reprezentat de două perechi, Alex Rusu şi Maya Rusu, respectiv Paul Rednic şi Roxana Lucaciu, sub atenta coordonare a antrenorului Alexandru Rusu, a înregistrat un succes extraordinar.
Pentru început să ne oprim asupra perechii formate din Paul Rednic şi Roxana Lucaciu. Aceasta a obţinut titlul de campion la categoria WDSF Open Youth Standard. O performanţă excelentă, însă nu surprinzătoare. De la începutul anului, Paul şi Roxana se află în fruntea ranking list-ului mondial la categoria Youth Standard. Poziţie întărită, luna trecută, prin titlul de campioni mondiali, obţinut în Japonia. Perechea se află la apogeul ei competiţional la tineret, cîştigînd cele mai rîvnite trei titluri, de campion european, campion mondial şi campion WDSF Open Youth Standard – Stuttgart.
Cea de a doua pereche este Alex Rusu şi Maya Rusu. Cea mai tînără pereche de performanţă a clubului RUS TEAM, dar care, pînă în prezent, a participat la numeroase concursuri naţionale şi internaţionale. Ca rezultat al muncii continue şi al antrenamentelor zilnice, concurînd la trei categorii Juveniles II, şi anume: 8 dansuri, Standard şi Latino, Alex şi Maya au reuşit performanţa uriaşă de a ajunge pînă în semifinale la fiecare categorie în parte, luptînd împotriva unui număr de 70-80 de perechi. Cei doi se află încă la începuturile vieţii competiţionale, Maya avînd doar 7 ani, dar rezultatele de pînă acum promit un viitor strălucit, plin de premii şi titluri importante pentru aceştia.
Alexandru Rusu, preşedinte, antrenor al clublui RUS TEAM, dar şi părinte, se arată extrem de mulţumit şi fericit de rezultatele obţinute de membrii clubului, atît la Stuttgart, cît şi la celelalte competiţii, lăudînd şi încurajînd perseverenţa, sîrguinţa şi dăruirea cu care sportivii se mobilizează pentru a creşte, pentru a deveni mai buni în arta dansului sportiv.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.