marți, 24 octombrie 2017

Arhive Zilnice: 27 august 2016

Ieri, 26 august, a fost prezent în Baia Mare Dănuţ POP, preşedintele Partidului Ecologist Român, iar la sediul filialei PER Maramureş a avut loc o întîlnire cu mass-media locală, ocazie cu care au fost prezentate cîteva chestiuni legate de actualitatea politică, dar şi perspectiva...

În zona Codrului, aşezarea Asuaju de Sus este renumită pentru bogăţia fondului forestier, oferit de falnicele păduri de pe "Măgura Codrului". Dacă această mare bogăţie a fost dată de Bunul Dumnezeu, este bine să fie asociată cu spiritul gospodăresc. Iată că în aceste ultime zile...

O nouă campanie de cercetare arheologică a fost derulată în perioada 25 iulie - 20 august în zona tumulului 26 din zona Lăpuş, deşi oficial săpăturile arheologice în această zonă fuseseră încheiate în 2014. Noua campanie a fost posibilă cu ajutorul forţei de muncă şi...

După 10 ani de la realizarea unui studiu referitor la valorificarea patrimoniului industrial minier în scopuri muzeal-turistice, oficialii Muzeului Judeţean de Mineralogie "Victor Gorduza" Baia Mare au reluat demersurile cu privire la înfiinţarea unui muzeu al mineritului maramureşean. Instituţia muzeală ar urma să funcţioneze ca...

Primăria Ocna Şugatag a câştigat o finanţare din fonduri guvernamentale cu privire la extinderea canalizării în localitate. Astfel, mai bine de două milioane de lei, din totalul de peste şase, au intrat în posesia administraţiei locale pentru a demara proiectul în această toamnă. La finalizarea...

Preasfinţitul Vasile Bizău a oferit treapta ipodiaconatului, precum şi cea a diaconatului absolventului de Teologie Frinc Octavian Dumitru. Celebrarea a avut loc la biserica Sfânta Maria din Baia Mare. Sfânta Liturghie a fost celebrată de către PS Vasile şi au concelebrat pr. Ioan Codrea...

Duminică 21 august a.c., Preasfinţitul Vasile Bizău a sfinţit biserica greco-catolică ucraineană „Schimbarea la Faţă a Domnului” din localitatea Poienile de sub Munte (protopopiatul Ciscarpatin de Maramureş). Ritualul de sfinţire a bisericii şi consacrare a altarului lăcaşului de cult a fost urmat de Sfânta...

În Biserica greco-catolică „Buna Vestire” din oraşul dintre munţi, clădire nouă şi impunătoare, am purtat un dialog cu preotul paroh, Silviu Hodiş. Cuvioşia sa ne-a relatat fapte puţin cunoscute despre această biserică şi anume că este unicat în România prin două construcţii existente în...

Sfânta Liturghie Arhierească Joi, 25 august, în mijlocul participanţilor de la Tabăra Internaţională de Artă şi Solidaritate Creştină din Deseşti s-a aflat PS Iustin Sigheteanul, arhiereul-vi­car al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. Cu această ocazie, a fost săvârşită Sfânta Liturghie Arhierească  în Altarul de...

CSU Suceava - CS Minaur Baia Mare 34-21 (14-13) CS Minaur a pierdut primul amical de la Suceava, scor 34-21 după ce la pauză scorul a fost 14-13 în favoarea sucevenilor. În a doua repriză, antrenorul Raul Fotonea a introdus pe teren jucători care au...

Federaţia Română de Fotbal a stabilit, joi după-amiază, componenţa ce­lor cinci serii ale Ligii a III-a, dar şi programul turului pentru acest eşalon. Seria care ne interesează pe noi şi implicit judeţul Maramureş este seria a cincea, unde avem două reprezentante - ACS Fotbal Comuna...

Ediţia a XI-a a atelierului de film documentar Aristoteles Workshop a debutat în 24 august în satul maramureşean Şurdeşti. 12 participanţi din Anglia, Bosnia, Italia, Finlanda şi România au început cursurile cu expertul Thierry Garrel, fost director al departamentului de film documentar la ARTE France,...

În aceste zile se lucrează de zor la programul Festivalului castanelor care se va derula în perioada 23-25 septembrie. Pentru organizarea evenimentului, consilierii băimăreni au prevăzut un buget de 500.000 de lei, în funcţie de acesta urmând să fie stabilite toate acţiunile ce vor avea...

Ultima etapă a competiţiei Capitală Europeană a Culturii 2021 în România se va derula în perioada 15-16 septembrie 2016, prin audierea celor 4 oraşe care au trecut de faza de preselecţie în cursa pentru obţinerea prestigiosului titlu: Baia Mare, Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara. În perioada...

După anunţul morţii soţiei fostului (ex) Rege Mihai, am fost tot timpul uluit de modul în care Guvernul României, Preşedintele şi celelalte structuri ale statului, centrale şi locale, partidele şi Biserica au tratat acest eveniment. Dacă privim evenimentul acesta din perspectivă juridică, istorică sau...

În cadrul unor activităţi desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere pe raza oraşului Seini, poliţiştii au depistat mai mulţi şoferi care au depăşit regimul legal de viteză, valoarea amenzilor depăşind suma de 11.000 de lei. Poliţiştii oraşului Seini au acţionat, în perioada 22-24 august,...

Poliţiştii au identificat şi depus în penitenciar un tânăr din Baia Mare pe numele căruia instanţa a emis mandat de executare a unei pedepse de 2 ani şi 7 luni de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Joi, 25 august, poliţiştii Biroului Urmăriri au...

Deputatul de Maramureş, Cornelia Negruţ, a primit răspuns la interpelarea adresată ministrului Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, pe tema solicitărilor de obţinere a cetăţeniei române. „Vă supun atenţiei problemele cu care se confruntă mii de cetăţeni români, care locuiesc în prezent în sudul Ucrainei, pe malul...

Cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat s-a încheiat ieri, 26 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării. La această testare scrisă au fost înscrişi 729 de candidaţi, dintre care cei mai mulţi la biologie - 399 şi geografie - 256....

Cei interesaţi să lucreze în învăţământ au şansa de a prinde un post în urma concursului organizat pentru ocuparea posturilor rămase vacante. Este vorba despre catedre incomplete, respectiv locuri destinate suplinitorilor. În acest sens, înscrierea pentru concurs se face în intervalul 29-30 august, atunci când...

EDITORIALUL ZILEI