Artişti locali promovaţi la Festivalul Castanelor

1
699

În aceste zile se lucrează de zor la programul Festivalului castanelor care se va derula în perioada 23-25 septembrie.
Pentru organizarea evenimentului, consilierii băimăreni au prevăzut un buget de 500.000 de lei, în funcţie de acesta urmând să fie stabilite toate acţiunile ce vor avea loc, dar şi artiştii care vor urca pe scenă. La fel ca în anii precedenţi vor exista două scene: una pe bulevardul Unirii şi cealaltă în Centrul Vechi. Organizatorii s-au gândit ca la ediţia actuală să promoveze mai mult artiştii locali. În acest sens, sunt avute în vedere momente artistice susţinute de Nora Denes & The Fridays, Gaşca de Acasă.
De asemenea, va exista o seară de folk în cadrul căreia ar urma să concerteze: Focul Viu, Daniel Făt, Ducu Bertzi, Florin Chilian. Conform caietului de sarcini, pe lista invitaţilor au mai fost propuşi: Vescan, Adi Sână, Lidia Buble şi Direcţia 5, Deepcentral şi Cargo. Pe scena din Centrul Vechi, în ziua de sâmbătă ar urma să fie seara muzicii clasice, fiind programat un concert al Filarmonicii Dinu Lipatti Satu Mare, în timp ce duminică, va fi organizat spectacolul de folclor la fel ca şi în ceilalţi ani.

1 COMENTARIU

  1. Daca aceasta umflata face programul de castane este vai de el program,, fatoooo…… scoateti parul din ochi,, ca o sa-ti pierzi vederea,,,, cum dracu tot felul de fiinte urate apar in media,, ascunde-te repede pana nu vine dracu sa teia cu lopata….. cum nu va rusine cu astfel de hazannii sa apareti prin media!!!!!!!!!!!

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.