Eşecuri în dubla amicală din Bucovina

0
483

CSU Suceava – CS Minaur Baia Mare 34-21 (14-13)

CS Minaur a pierdut primul amical de la Suceava, scor 34-21 după ce la pauză scorul a fost 14-13 în favoarea sucevenilor. În a doua repriză, antrenorul Raul Fotonea a introdus pe teren jucători care au evoluat mai puţin în meciurile amicale disputate pînă acum.
Începutul de joc a fost echilibrat, CSU Suceava conducînd după primele cinci minute de joc cu 4-3, după care gazdele s-au distanţat la 7-4. CS Minaur a revenit în joc cu trei goluri marcate consecutiv, egalînd la şapte. Suceava a răspuns cu aceeaşi monedă şi a dus scorul la 10-7 (minutul 18). Pînă la pauză, cele două echipe au fost despărţite de maxim un gol, aceasta fiind diferenţa cu care cele două echipe au încheiat repriza, scor 14-13.
În repriza secundă, antrenorul Raul Fotonea a introdus pe teren jucători care au evoluat mai puţin în meciurile amicale disputate, iar CSU Suceava s-a distanţat încă de la începutul actului secund, ducînd rapid scorul la 19-14. Pînă la finalul celor 60 de minute, echipa prim-divizionară şi-a mărit avantajul, partida încheindu-se cu scorul de 34-21.

CSU Suceava – CS Minaur Baia Mare 27-23 (17-12)

CS Minaur a pierdut al doilea joc din deplasare cu CSU Suceava, scor 27-23, după ce la pauză sucevenii au avut cinci goluri avantaj, scor 17-12.
Începutul de joc a fost echilibrat, scorul fiind 2-2 după primele cinci minute de joc. Cinci minute mai tîrziu, CS Minaur se distanţează pentru prima dată la două goluri, scor 2-4, însă CSU Suceava, cu trei goluri consecutive, revine în avantaj, scor 5-4 (min. 13), aceasta fiind diferenţa înregistrată şi la mijlocul primei reprize, scor 6-5. CSU Suceava rupe echilibrul cu cinci minute înainte de finalul primelor 30 de minute, scor 11-7, pentru ca la pauză să aibă cinci goluri, scor 17-12.
În repriza secundă, CSU Suceava şi-a menţinut în mare parte avantajul obţinut la pauza jocului, iar la final s-a impus cu patru goluri diferenţă, scor 27-23.
În această partidă, pentru CS Minaur au marcat: Daniel Mureşan (5 goluri), Răzvan Mledenciu (5), Cristian Bodnărescu (5), Bogdan Mihai (3), Alin Câmpan (2), Alexandru Sabou (1), Călin Căbuţ (1), Robert Nagy (1).
„Au fost două teste utile, împotriva unei echipe de Liga Naţională, care are ca şi principală calitate viteza. Am încercat să ţinem ritmul. În primul joc, pe fondul oboselii după drum am reuşit asta doar 35 de minute, iar meciul de astăzi (n.r. – al doilea) a fost unul bun, cu multe momente în care echipa noastră s-a ridicat la nivelul adversarului. Avem la dispoziţie trei săptămîni în care să remediem deficienţele şi slăbiciunile arătate în meciurile amicale”, a concluzionat directorul sportiv Ionuţ Marta după cele două jocuri de la Suceava. (minaur.ro)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.