Finalizarea campusului şcolar din Târgu Lăpuş, cu hopuri

0
940

O investiţie mare, începută cu mulţi ani în urmă, s-a finalizat în oraşul Târgu Lăpuş, însă nu fără o serie de hopuri. Astfel, lucrările au demarat pe fonduri guvernamentale, însă finanţarea s-a schimbat pe parcurs. Acum, la final, primarul spune că are de dat socoteală Curţii de Conturi, din cauză că s-a făcut o schimbare de soluţie în proiect.

Campusul şcolar din Târgu Lăpuş este finalizat complet. Iniţial, la nivel de ţară, 45 de oraşe au pornit o asemenea investiţie, dar au finalizat-o doar şase. De asemenea, proiectul iniţial cuprindea mult mai puţine obiective, însă el a fost îmbunătăţit pe parcurs: „Campusul din oraşul nostru a reprezentat o particularitate. Lucrarea a fost pornită pe fonduri guvernamentale, dar Ministerul Educaţiei nu a mai avut bani, aşa că am trecut cu execuţia în POR. În cadrul campusului era practic liceul cu 24 de săli de clasă şi laboratoare, iar  lângă el o sală de sport polivalentă cu 700 de locuri şi cam atât. Dar când auzi cuvântul campus te gândeşti la cu totul altceva, mai complex. Cum am avut teren suficient, am obţinut finanţare şi pentru construcţia unui bloc de zece garsoniere pentru profesori, a unui cămin-internat pentru elevi, cu 100 de locuri, dar şi a unei cantine de 200 de locuri, tot construcţie separată. Între toate acestea am integrat încă două terenuri de sport şi abia acum se poate numi campus în adevăratul sens al cuvântului”, a spus Mitru Leşe, primarul oraşului Târgu Lăpuş.

Mitru Leşe - primarul oraşului Târgu Lăpuş
Mitru Leşe – primarul oraşului Târgu Lăpuş

Primarul, verificat din cauza unei schimbări în proiect

Pentru ca proiectul să fie complicat până la final, primarul s-a trezit şi cu cei de la Curtea de Conturi pe cap. Asta din cauză că a propus unele modificări în proiect: „Un alt lucru aparte legat de această investiţie a fost şi faptul că am modificat ceva în proiect. Din cauza asta mă caută acum Curtea de Conturi din Bucureşti, că am avut îndrăzneala să fac o schim­bare de soluţie din centrală pe gaz, la încălzirea căminului de elevi şi a cantinei, cu centrală pe bio-masă la standarde europene. Adică toate materialele compostate introduse acolo generează căldură, respectiv agent termic şi încălzirea apei calde. Astfel, autorităţile de control mă vor verifica şi este foarte bine. Însă rezultatul final e important aşa că acest campus va funcţiona complet integrat de la începutul noului an şcolar, din 12 septembrie”, a declarat primarul.

Lucrările de apă-canal, în derulare

Lucrări de reabilitare a reţelei de apă
Lucrări de reabilitare a reţelei de apă

Oraşul Târgu Lăpuş are un proiect mare în derulare. Acesta ţine de modernizarea şi extinderea reţelelor actuale de apă şi canalizare: “Avem în derulare un proiect mare pe infrastructură de utilităţi, pe finanţare POS Mediu, adică apă-canal. Astfel, în asociaţia oraşelor ADI, unde intră inclusiv Baia Mare, avem extinderi la reţelele de apă şi canal, plus reabilitări. Lucrarea este mare, de peste opt milioane de euro. Până în acest moment au fost realizate următoarele lucrări: toată magistrala aduc­ţiunii de apă din Ruoaia a fost schimbată din metal în plastic. De asemenea frontul de captare a fost consolidat şi extins, aici execuţia fiind de circa 90%. Şi staţia de tratare a apei din Obreja şi Lupoaia au fost finalizate. În curs de realizare, dar aproape la final, este şi rezervorul de înmagazinare a apei de la Lupoaia”, a explicat Mitru Leşe. S-a lucrat şi la extinderile şi reabilitările reţelelor de apă-canal din oraş, care au fost executate în proporţie de aproximativ 70 de procente, restul fiind în lucru. Nu în ultimul rând, staţia de epurare este pe final cu execuţia, rămânând de făcut doar probele finale de funcţionare şi unele racordări a imobilelor din oraş. „Acum se lucrează intens pe strada Tineretului, în toată zona care nu a avut utilităţi introduse, în paralel cu reabilitările. Sper, deşi sunt în întârziere, ca până la sfârşitul anului această lucrare să fie încheiată”, a completat edilul.

Străzile stricate de lucrările în derulare se asfaltează

Stradă asfaltată în urma finalizării lucrărilor de canalizare
Stradă asfaltată în urma finalizării lucrărilor de canalizare

Deoarece tronsoanele unde se execută lucrări de apă-canal sunt deteriorate şi acestea intră în reabilitare. Astfel, asfaltările în oraş sunt în toi: „Pe toate străzile la care s-au făcut lucrări de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă – canal s-au început asfaltările. Astfel, pe străzile Ghiocelului, Canalului, Maramureşului, Ana Ipătescu, Oituz, se realizează asfaltarea lor. Pe măsura terminării lucrărilor de utilităţi la alte tronsoane, se va efectua şi aici asfaltarea drumurilor. Tot legat de infrastructura rutieră vom amenaja, în Piaţa Eroilor, în faţa şcolii speciale, o parcare cu circa 32 de locuri. Vom fluidiza şi traficul acolo, cu intrarea de pe tronsonul Baia Mare – Târgu Lăpuş şi ieşirea pe drumul judeţean Târgu Lăpuş – Gâlgău. În acest fel se va decon­gestiona traficul în centrul oraşului, care şi aşa este mic şi aglomerat. De asemenea, pe strada Ţibleşului am realizat o pistă de biciclişti, pe trotuarul din partea stângă. Este justificat acest lucru deoarece la numărul de pietoni care tranzitează zona nu se justificau două trotuare. Mai mult, în conceptul european este încurajată deplasarea cu bicicleta ce este mult mai sănătoasă şi complet nepoluantă. Şi pe strada Liviu Rebreanu am făcut acelaşi lucru, execuţia fiind aici în toi”, a conchis Mitru Leşe. Şi la nivel rural se continuă împietruirea uliţelor şi drumurilor de acces către proprietăţile oamenilor în câmp, la terenurile agricole. Aceste lucrări se execută în regie proprie, de către serviciul public specializat din primărie.

Cetăţenii, mulţumiţi de investiţiile din oraş

tg-lapus---centruOamenii sunt mulţumiţi de lucrările efectuate, deşi unii sunt deranjaţi de disconfortul produs: „În oraş se lucrează, ceea ce este bine. Ne deranjează puţin doar praful şi zgomotul produs de utilaje, dar ţinând cont că apoi străzile vor arăta altfel, e un sacrificiu mic din partea noastră”, a spus Melania Pop din Târgu Lăpuş. „Mă bucur tare mult că se reabilitează atât reţelele de apă, cât şi drumurile, că era tare mare nevoie de aşa ceva în oraşul nostru. Acum va începe şi Târgu Lăpuş să arate cum trebuie”, ne-a precizat şi Ştefan Achim.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.