Un om pe seama noastră

0
15906

Dacă deschizi cutia virtuală şi doreşti să afli cine este Ion Pop, cel care vorbeşte lumii la plural prin celebrul lui „Grup Iza”, ai impresia că omul acesta are cel puţin un elicopter în distinsa lui găspodărie ţărănească din Hoteni. Zic asta că ţi se spune că a deschis toamna lusitană, ba că în inima Parisului, aproape de Turnul Eiffel, susţine un spectacol de excepţie. Ba la Viena, ba prin Irlanda. Nu, Ion nu are aparate zburătoare ci o vioară şi o voce. Şi mai ales o încăpăţânare genială de a merge pe drumul lui. Care drum? mă întrebaţi. Acela care nu duce la greşeală. Când mai toţi cântau altfel (şi o mai fac) Ion nu s-a lăsat atras de himere. După fraţii Petreuş care au marcat un început miraculos în Maramureş, Ion Pop mi se pare haiducul care rezistă la agresiunea cântecului de făcătură. Am avut norocul să fi crescut în preajma cântecului maramureşean (nu moroşan). Cuvântul din paranteză l-am auzit prima dată spus de străini de limba română. Dar asta este o altă poveste. Ion Pop este maramureşeanul esenţial care, după ce i-a pus Dumnezeu cetera în mână a priceput repede, şi cam de unul singur, pe ce lume trăieşte. Şi mai ales ce poate face cu harul lui pentru lumea adevărată. Cu horile venite din vreme. Cu care trec muntele spre satul meu. Ion Pop nu este numai un original interpret al vechimii sufletului nostru de pe aici ci şi un inteligent om al destinului, horilor noastre de viaţă. Care se preocupă de ceea ce avem şi mai ales să se ştie asta în lumea mare. Fenomenul Lucy Castle, irlandeza cu care făcea duet la vioară şi în România şi în Irlanda îi aparţine. O mare izbândă! Nu uit că din cinstea lui din Hoteni, cu câţiva ani în urmă, a pornit la semnalul Sânzianei Pop (Formula As) renaşterea jocului din Maramureş. A fost o scânteie. Nu mai ştiu dacă luminează pe undeva. A fost marca Ion Pop. Cum spuneam la început, el a colindat lumea. Harul lui nu a fost tulburat. Nu-ţi va vorbi în termeni preţioşi despre convingerile lui întru cântec maramureşean. Dar poţi înţelege din spusele lui, bine articulate, că şi-a văzut în lumea asta de drumul lui. A simţit că ceva se ruinează în jur. Chipul banului pune măşti de diavol. A simţit repede cum este trădat folclorul cel adevărat. S-au făcut facultăţi să demonstreze (aiurea!) că vremurile bătrâne cu cântecele lor nu mai au rost pe lumea asta. Ion, cred că şi-a spus, că ăştia, mulţi la număr, vorbesc aşa ca să nu tacă. Nu s-a luat după ei. Şi-a văzut şi îşi vede de drum. Acum îi dau şi împăraţii dreptate. Îmi spunea cândva în şatra casei din Hoteni că soliştii din Maramureş iau melodii vechi, le pun ei cuvinte năzuroase, le adaugă puţin ruj şi duc adevărul cântecului vechi pe apa sâmbetei. Da, folclorul autentic, îmi spunea, nu are protecţie prin copyright. Toată lumea îşi bate joc de el. Am zis: daţi legi domnilor puternici pentru salvarea satului maramureşean. Ion Pop, pe partea lui, îl cam salvează de unul singur. Ca să vă lămuresc că nu-i o poveste de admiraţie locală a mea, îl aduc ca argument pe regizorul Mihai Măniuţiu care a invitat „Grupul Iza”, pluralul lui Ion Pop, să facă fondul muzical al câtorva spectacole cu mare audienţă în ţară şi în străinătate. Am văzut „Nunta”, pe tema Genezei biblice, apoi „Electra”, în care regizorul a aflat (dovedit artistic) că între horile din Maramureş şi tragedia greacă ar putea fi o sublimă apropiere culturală. Deoarece muzica maramureşeană a „Grupului Iza” subliniază stările fundamentale ale sufletului uman: bucuria, tristeţea, jalea. Nu uit nici „O vară firbinte pe Iza” un spectacol despre dragoste, nebunie şi moarte, inspirat din muzica „Grupului Iza”. Ion s-a născut în 1956, în Poienile Izei – adică Poienile Glodului – unde a avut parte de o viaţă trăită nu închipuită. Când am făcut cercetări etnologice – cu Ion Opriş şi Mihai Dăncuş – în satul lui natal am aflat că toţi muzicanţii satului erau români. Ion Pop umbla prin lume cu Anuţa Pop, Ioachim Făt, Grigore Chira şi Voichiţa Tepei. Acesta este „Grupul Iza”. Cu amintirea lui Paganini (Ionu lui Grigore) şi a maistrului de lemn şi de proverbe Pătru Pupăză. Astăzi îi spun lui Ion o mulţumire de viaţă şi de lume. Şi o reverenţă pentru respectul cântecului în care ne-am născut. Astăzi de dragul tău, Ioane, voi hori singur. La mulţi ani!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.