Copiii de pe Pirită integraţi în şcoală

0
635

Peste 90 de copii de vârstă şcolară din zona Pirită, vor urma din toamnă o formă de învăţământ în conformitate cu nevoile lor individuale. O echipă de asistenţi sociali şi asistenţi medicali comunitari din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială Baia Mare a realizat planurile de servicii pentru toate familiile care locuiesc pe Pirită, după acest demers fiind decisă integrarea în şcoală a celor 94 de copii care locuiesc aici.
Într-o primă fază, tinerii din zona Pirită au fost implicaţi în activităţile Grădiniţei de Vară desfăşurată în perioada iunie-august. Cursurile s-au desfăşurat la Grădiniţa nr. 33 din Baia Mare şi au fost organizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Maramureş în parteneriat cu Serviciul Public Asistenţă Socială (SPAS) Baia Mare, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, Fundaţia HHC România şi Fundaţia de Voluntari Somaschi. Beneficiarii acestor activităţi au fost peste 50 de copii cu vârsta cuprinsă între 4 şi 18 ani, copii care nu au avut până acum acces la o formă de învăţământ. După perioada de cunoaştere şi adaptare, participanţii au învăţat noţiuni de igienă personală, de respectare a regulilor de bună purtare, de alfabetizare şi comportament în societate. De asemenea, copiii au primit o masă caldă, au vizionat desene animate şi au învăţat jocuri noi, cu sprijinul voluntarilor de la fundaţiile partenere. Aceşti copii au participat în mod voluntar la activităţile cuprinse în programul Grădiniţei de Vară, singura motivaţie fiind bucuria de a învăţa lucruri noi. Şi părinţii acestor copii au fost implicaţi activ în programul grădiniţei şi consiliaţi în legătură cu abilităţile lor parentale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.