Investiţii în infrastructura şcolară: realizări, deziderate, soluţii

0
551

La începutul lunii august vă anunţam că am solicitat Primăriei Baia Mare situaţia privind fondurile alocate şcolilor şi liceelor băimărene şi un raport care să cuprindă problemele de rezolvat pe fiecare unitate de învăţământ. Vă anunţam atunci şi de faptul că în comisia de învăţământ, consi­lierii locali PSD au solicitat în repetate rânduri aceste rapoarte. Au primit o coala A4 cu informaţii generale. Acum însă a sosit răspunsul oficial al Primăriei, detaliat şi punctual.
Să vedem:
– lista cu problemele/unitate de învăţământ – 5 pagini de tabele. Sumar: 180 unităţi.
Bani necesari AZI: investiţii 31.948.200 RON, reparaţii curente şi obiecte de inventar: 5.201.000 RON. Deci în total peste 37 de milioane RON.
– Investiţii realizate din bugetul local 2012 – august 2016: 20 de mil. RON
– Reparaţii curente, dotări din bugetul local 2012 – august 2016 20 de mil. ron: 11,86 mil. ron
Fonduri europene atrase în perioada 2012-2016 pentru şcoli şi licee: 2 proiecte începute în 2012 în valoare de 5,314 milioane RON. Vorbim despre proiectele implementate la Colegiul Naţional ”Gheorghe Şincai” şi la Co­legiul Economic ”Nicolae Titulescu”. Atât. 2 proiecte finanţate prin fonduri europene în valoare de doar 5,315 milioane RON.
Concluzia: în reţeaua unităţilor de învăţământ, după ce s-au alocat de la bugetul local în ultimii 5 ani aproape 32 de mil. RON, reţeaua mai are azi nevoi imediate de 37 de milioane RON.
Sume nerambursabile atrase din proiecte europene: doar 16% din efortul bugetar propriu pe proiecte scrise şi declarate eligibile înainte de 2011… (dacă nu ar fi existat nici acestea???) şi zero proiecte scrise în ultimii 5 ani pe acest domeniu. Decalajul dintre nevoile de finanţare şi alocările din fonduri proprii nu va putea fi niciodată recuperat. Ba chiar va creşte.
Îmi pun întrebarea firească…ce au lucrat în ultimii 4 ani şi ce lucrează cei de la departamentul de fonduri europene? Pentru că soluţia de finanţare, dacă se vrea şi dacă se poate, este în finanţarea infrastructurii de învăţământ pe proiecte europene. Sunt insuficienţi angajaţi? Sunt insuficient pregătiţi? Dedicaţi? Eficienţi? Motivaţi? De ce nu lucrează pentru cetăţeni?
Stimaţi părinţi, bunici… vă plătiţi taxele? Atunci cereţi. Cereţi alături de mine ca Primăria Baia Mare să pună nevoile dumneavoastră şi ale copiilor dumneavoastră pe primul plan. Eu solicit ca până la primul termen pe axele prioritare 4.4 şi 4.3, Baia Mare să depună proiecte pentru reabilitarea a minimum 30 de unităţi de învăţământ (din totalul de 180 de pe lista primită de la Primărie). Vă doriţi ca nepoţii sau copiii dumneavoastră să înveţe în băncile în care aţi învăţat şi dumneavoastră? Eu nu îmi doresc acest lucru. Voi propune, alături de consilierii locali PSD, un proiect care să înglobeze cât mai multe şcoli şi licee pentru a fi renovate şi modernizate. În plus, solicităm viceprimarului cu atribuţii de primar Rob Marinel două lucruri:
1. să respecte alocările pentru reţeaua de învăţământ la capitolele investiţii, reparaţii curente şi dotări la valorile estimate pentru 2016 (care dacă vor fi atinse vor fi cele mai mari din ultimii 5 ani, lucru de apreciat).
2. să schimbe ce este de schimbat în departamentul proiecte europene din Primăria Baia Mare astfel încât acest departament să-şi îndeplinească menirea şi să justifice banul public cheltuit cu existenţa lui.
E momentul să oferim copiilor băimăreni condiţii europene şi sănătoase!

semnatura-florin-tataru

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.