Duel Baia Mare – Podgorica la „Sarius” Cup

0
575

Junioarele Under 17 de la CS Phoenix Baia Mare vor juca împotriva echipei RK Feniks Podgorica (Muntenegru) la turneul internaţional de handbal „Sarius” Cup, care va avea loc în perioada 1-4 septembrie la Prešov, în Slovacia.
Duelul dintre cele două echipe (care poartă denumirea… Phoenix) ne aminteşte de o confruntare recentă din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, dintre HCM Baia Mare şi ŽRK Budućnost Podgorica. De această dată nu se vor mai afla faţă în faţă Allison Pineau şi Cristina Neagu, ci junioarele sub 17 ani ale clubului Phoenix şi Feniks, din Baia Mare respectiv Podgorica.
Celelalte adversare cu care vor juca la „Sarius” Cup handbalistele antrenate de Sorin Rădulescu sînt: HC Garliava (Lituania), MŠK Vranov nad Toplou şi ŠŠK SLŠ Prešov (ambele din Slovacia).

CS Phoenix a cîştigat Cupa Municipiului Zalău

Echipele de junioare II şi junioare III de la CS Phoenix Baia Mare au participat la ediţia din acest an a Cupei Municipiului Zalău la handbal, eveniment organizat cu ocazia Zilelor Municipiului Zalău.
Trofeul a fost cîştigat de junioarele II de la CS Phoenix (antrenor Sorin Rădulescu), care au învins echipa gazdă, CSŞ Zalău, cu 29-28 (13-9). Lotul echipei băimărene: Bălan, Verdeş, K. Pop – Surducan 6, Horj 4, Toma 4, Câmpean 4, Muntean 3, Moldovanu 2, Bîscă 2, Maur 2, M. Trantea 1, Demian 1, Oros, Marton, Puicar, Băcanu.
Junioarele III (antrenor Magda Kovacs) de la CS Phoenix au pierdut cu 22-25 (10-13) în faţa echipei CSŞ Zalău, însă din lotul băimărencelor au lipsit patru dintre jucătoarele titulare (Ţiple, D. Trantea, Mădăras, Petrescu). CS Phoenix: Bălan, Verdeş, Pop K. – Lazăr 6, Borş 4, Groza 3, Zaha 3, Todorca 3, Cudan 3, Groşan, Vardai, A. Pop, Igel.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.