Înscrieri pentru bursa FLEX în SUA

0
767

În perioada 1 septembrie – 18 octombrie 2016, liceenii cu cetăţenie română, elevi în licee din România în clasele a IX-a, a X-a, a XI-a şi născuţi în intervalul 1 Ianuarie 2000 – 15 Iulie 2002 se pot înscrie online pentru bursa FLEX.

Competiţia pentru bursele FLEX este bazată pe criterii meritorii şi deschisă fără niciun cost celor ce îndeplinesc condiţiile de eligibilitate. Pe lângă criteriul legat de anul naşterii, candidaţii trebuie să îndeplinească şi alte condiţii: să aibă o situaţie academică bună sau excelentă (nu există o medie minima obligatorie cerută de program), să fi studiat anterior limba engleză şi demonstrează abilităţi de folosire a limbii engleze la momentul aplicaţiei, să îndeplinească criteriile privind obţinerea vizei SUA ce pot fi verificate online, să fie cetăţeni români şi pot obţine un paşaport în ţara de origine. Aplicanţii pot deţine şi o altă cetăţenie, dar cea română este obligatorie, să nu fi stat în SUA pentru 3 sau mai multe luni în ultimii 5 ani şi să nu fi emigrat deja în SUA sau să aibă în planuri să emigreze. Bursa este finanţată de către Departamentul de Stat al Guvernului SUA şi oferă liceenilor oportunitatea de a urma un an de liceu în SUA şi de a locui în familii gazdă americane, totul gratuit. Anul de liceu urmat în SUA va fi recunoscut la întoarcerea în România. Conform reglementărilor în vigoare, disponibile şi pe site-ul Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, elevilor li se va recunoaşte anul de liceu urmat în SUA, echivalarea făcându-se în bloc şi nu materie per materie. Elevul trebuie să obţină notă de trecere în SUA pentru a fi considerat că a absolvit anul de liceu şi în România. Elevii nu vor repeta anul de liceu după întoarcerea în ţară. În prezent, 24 de bursieri români se află deja în SUA, în state precum California, Colorado, Washington, Maine, Texas sau Indiana. Programul FLEX este un program recunoscut de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992. Acest program de burse este finanţat în totalitate de către Guvernul Statelor Unite şi administrat de Biroul Educaţional şi Cultural (ECA) din cadrul Departamentului de Stat, cu finanţare de la Congresul SUA. În cei 24 de ani de existenţă programul a oferit burse pentru peste 24.000 de liceeni. România s-a alăturat programului FLEX în Septembrie 2015, când a beneficiat de 25 de burse pentru liceenii români. Numărul de burse pentru 2016 este în curs de confirmare. Selecţia liceenilor se face integral de către o comisie de selecţie din SUA, formată din profesionişti din varii domenii. Nicio selecţie nu se face în România. Candidaţii interesaţi de program şi care îndeplinesc condiţiile de selecţie sunt invitaţi să completeze o aplicaţie online preliminară, după deschiderea platformei de aplicaţii. După trimiterea aplicaţiei vor primi un e-mail de confirmare şi un cod al aplicaţiei. În lipsa acestui e-mail, de confirmare, aplicaţia nu va figura ca înregistrată. Mai multe informaţii despre program pot fi regăsite pe site-ul www.americancouncils.ro. Înscrierile se realizează prin completarea aplicaţiei disponibilă aici: ais.americancouncils.org/flex.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.