Apariţii editoriale. „Fabrica de fericire” de Anca Goja

0
767

Anca Goja ne dăruieşte al doilea volum de proză scurtă „Fabrica de fericire”. Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca 2016. Dacă volumul „Zăpada nea­gră şi alte povestiri” a fost girat de Ion Mureşan şi Cosmin Perţa, recenta apariţie a tinerei scriitoare poartă garanţia critică a trei nume bine conturate în timpul literar actual: Victor Cubleşan, Crina Bud şi Radu Ţuculescu. Fiecare cu opinii critice care surprind universul prozelor din acest volum. Victor Cubleşan în prefaţă subliniază că „Anca Goja scrie despre realitatea imediată a României din al doilea deceniu al acestui proaspăt mileniu, scrie localizînd uşor naraţiunea undeva într-un triunghi care ţine în centrul său Maramureşul şi îşi întinde vîrfurile spre Cluj şi Bistriţa, dar aerul ardelenesc este o culoare locală, care acoperă şi realitatea românească la fel de bine valabilă oriunde altundeva (…) Anca Goja scrie povestiri despre o lume care se destramă, iar din firele rezultate se ţese o alta. Este o lume a falsului, a imposturii. Cînd hilară, cînd ironică, cînd de-a dreptul dramatică”. Mai apreciază Victor Cubleşan că autoarea îşi simpatizează personajele fără excepţie şi le priveşte ca oameni. fabricaCrina Bud aruncă o privire asupra locuitorilor prozei: „Personajele Ancăi Goja se zdrobesc – trup şi suflet – de frontiera transparentă ce separă iluziile de real. În acea zonă de graniţă, ele cad, rînd pe rînd, victime tăcute traficului cu produse ale diferitelor fabrici de fericire. Nepărtinitoare, au­toarea le vămuieşte inocenţele şi cruzimile iar în notaţiile ei de arhivar scrupulos şi sensibil la nuanţe se acumulează pagină după pagină, drame mocnite şi destine pe care momentele de revoltă nu le pot salva de la strivire”. Distinsul prozator Radu Ţuculescu, cu o experienţă epică apreciată şi cunoscută constată: „În acest volum de povestiri, Anca Goja se mişcă cu degajare pe linia subţire aproape invizibilă, de demarcare între reportaj şi proză, reuşind să ofere cititorilor, în cele din urmă, un produs literar meritoriu. Atentă la ceea ce numim realitatea imediată, autorea dă dovadă de un sprinten simţ al observaţiei, o degajată creionare a personajelor, o discretă doză de umor şi o bună stăpînire a artei dialogului. Anca Goja se arată a fi o autoare care merită atenţia şi încrederea iubitorilor de proză”. Eu ce să mai zic? Cu un asemenea paşaport critic poţi călători fără multe griji în lumea imprevizibilă a cititorilor. De altfel, întăresc siguranţa drumului cu numeroase premii obţinute de autoare la exigente concursuri de proză. Nu voi uita nici cele două volume de publicistică anterioare intrării Ancăi Goja în lumea scriitorilor, după cum se vede, bine primită. Ca să nu cad pradă recenziei mă opresc aici, salutînd o prozatoare ingenioasă şi bine temperată.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.