Juriul de la capitala europeană a culturii vine în Baia Mare

0
1399

Două săptămâni au rămas până la anunţul oficial privind oraşul desemnat să fie, în anul 2021, Capitală Europeană a Culturii. Pentru oraşele aflate în competiţie urmează două teste importante: vizita juriului, programată pentru una dintre zilele următoare, în perioada 8-14 septembrie, şi susţinerea finală a candidaturii, programată pentru 15 septembrie, la Bucureşti. În data de 16 septembrie, juriul, format din experţi europeni, va anunţa oraşul câştigător, care primeşte, astfel, un gir european pentru dezvoltarea unor proiecte ce vizează strategii de regenerare gândite pe termen lung. Bătălia finală se va da în 15 şi 16 septembrie, la Bucureşti, când cele patru finaliste îşi vor susţine oficial candidaturile în faţa juriului internaţional de experţi. În competiţia finală pentru titlul de capitală culturală europeană au rămas: Baia Mare, Cluj, Timişoara şi Bucureşti. În anul pentru care se poartă această bătălie, România va împărţi titlul cu Grecia, alături de un titlu onorific acordat unui oraş din Serbia sau Muntenegru, asta după ce, în 2020, această onoare va fi împărţită între Irlanda şi Croaţia.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.