Dubla lui Deac a decis soarta celor trei puncte

0
464

• Recolta Dorolţ – ACS Fotbal Comuna Recea 1-2 (1-0) •

ACS Fotbal Comuna Recea a pornit, aşa cum era de anticipat, prin transferurile efectuate în această vară, cu dreptul, gruparea antrenată de Romulus Buia şi Ovidiu Mic revenind acasă cu toate cele trei puncte.
Maramureşenii au învins în deplasarea de la nou promovata Recolta Dorolţ cu scorul de 2-1, după ce la pauză gazdele se aflau în avantaj. Recolta, o echipă construită în marea majoritate cu jucători tineri, a dat o replică dîrză echipei noastre, dar experienţa şi valoarea şi-au spus cuvîntul pînă la urmă. Jucătorul meciului îl putem numi pe Mihai Deac, prin dubla sa, acesta aducînd toate cele trei puncte pentru echipa sa. Recea a controlat disputa în cea mai mare parte, a irosit cîteva situaţii clare, mai ales în prima repriză, dar în fotbal cînd tu ratezi, acesta te pedepseşte. Şi regula a funcţionat şi în acest joc, gazdele deschizînd scorul cu două minute îna­inte de pauză. După o acţiune colectivă, Lauruk a centrat excelent de pe stînga, balonul a ajuns la piciorul lui Meşter, cel care a modificat tabela (min. 43): 1-0. Oaspeţii s-au trezit repede şi la cinci minute de la reluare au restabilit egalitatea pe tabelă. Recea a beneficiat de o lovitură liberă şi Deac a executat pe jos, prin zid, balonul poposind în plasă: 1-1. Deac a realizat dubla în minutul 72, cînd Jakkel a trimis greşit în spate către un coechipier, dar mingea, interceptată de Deac, a ajuns în poarta Recoltei: 1-2. Elevii lui Buia şi Mic menţin rezultatul înregistrat în minutul 72 pînă după ultimul fluier şi ACS Fotbal Comuna Recea porneşte în noul campionat aşa cum şi-a propus, cu o victorie.
• ACS Fotbal Comuna Recea:  Bota – Paşca, Lang, Urs, Gherman, Chinde (85 Mateaş), Cuc (70 Taraszkozi), Giurgiu, Raţiu (46 Mureşan), Şter, Deac (80 David). Rezerve: Roşiianu – Sabadaş, Ciuntu. Antrenori: Romulus Buia şi Ovidiu Mic. • Arbitri: Teodora Albon – Anghel Todea (Cluj-Napoca), Daniel Popa (Aiud). Observatori FRF: Attila Birtalan (Crasna – Sălaj), Cornel Pantea (Oradea).

Doar egal la debut

• Viitorul Ulmeni – CS Oşorhei 0-0 •

Viitorul Ulmeni a obţinut doar un rezultat de egalitate la debutul în eşalonul trei al fotbalului românesc – 0-0 acasă cu CS Oşorhei, în condiţiile în care formaţia antrenată de Dorin Toma şi Dănuţ Sabou merita toate cele trei puncte.
Maramureşenii puteau rezolva ecuaţia celor trei puncte încă din prima repriză, cînd Răzvan Ardeleanu a irosit trei ocazii mari. Prima situaţie s-a încheiat cu un şut al atacantului Ulmeniului, şut parat de portarul advers, a doua ocazie a fost de-a dreptul imensă, cînd din numai doi metri, cu toată poarta în faţă, a trimis, inexplicabil, pe lîngă poartă. A treia Ardeleanu a apărut excelent la o centrare din stînga şi lovitura sa de cap din 4 m a fost scoasă cu un reflex formidabil din nou de portarul bihorean. Iar cele trei ocazii erau să se răzbune în finalul primei reprize, cînd oaspeţii au ajuns, din numai două pase, la poarta Viitorului Ulmeni, dar cei de la Oşorhei au trimis puţin pe lîngă poartă. Şi în partea secundă gazdele au căutat să înscrie şi să cucerească primele trei puncte din această stagiune, dar, din păcate, finalizarea a lăsat de dorit în această repriză. Au marcat, totuşi, oaspeţii, dar golul a fost anulat clar pe motiv de ofsaid. Viitorul Ulmeni obţine, aşadar, la debut, numai un punct, în condiţiile în care ar fi meritat toate cele trei după aspectul celor 90 de minute.
• Viitorul Ulmeni: G. Danciu – Hauşi, Vanca (cpt.), R. Trif, A. Ignat, Moş, Borota (70 D. Sabou), Balmoş, Ghereben (60 Boje), Şerban, Ardeleanu (60 S. Chiorean). Rezerve: Anişoreac – Varga, Nemeti, David. Antrenori: Dorin Toma şi Dănuţ Sabou. • Arbitri: Florin Andrei (Târgu Mureş) – Marius Alin Lazăr (Bistriţa), Antal Csaba (Cluj-Napoca). Observatori FRF: Ivan Toma, Claudiu Ştefănuţi (Bistriţa).

clas-liga3,-5sept2016Rezultatele primei etape a Ligii a III-a, Seria a V-a: FC Bistriţa – Unirea Jucu 2-1; Gaz Metan Media II – Sănătatea Cluj-Napoca 1-1; CS Iernut – ASA Târgu Mureş II 3-4; Avântul Reghin – Metalurgistul Cugir 1-0; Viitorul Ulmeni – CS Oşorhei 0-0; Recolta Dorolţ – ACS Fotbal Comuna Recea 1-2; AFC Hermannstadt – FC Zalău 1-0. Unirea Dej a stat.
Etapa viitoare (sîmbătă, 10 septembrie): Metalurgistul Cugir – CS Iernut; CS Oşorhei – Avântul Reghin; Unirea Jucu – Unirea Dej; ACS Fotbal Comuna Recea – FC Bistriţa; Sănătatea Cluj-Napoca – Recolta Dorolţ; FC Zalău – Gaz Metan Mediaş II; ASA Târgu Mureş II – AFC Hermannstadt. Viitorul Ulmeni stă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.