Diplomaţie, diplomaţi

0
395

Câţi dintre noi ştim cu ce se mănâncă diplomaţia? Oare n-ar fi cazul să fim mai atenţi când ne dăm drumul la gură şi, înainte de a ne lua doctorate prestigioase în felurite discipline, n-ar fi mai bine să cunoaştem pe cât posibil chestiunea la care vrem să fim băgaţi în seamă? Că de vorbit nu ne împiedică nimeni s-o facem, dimpotrivă, suntem chiar încurajaţi, aşa se şi pot naşte unghiuri de deschidere care nu le-au trecut prin cap meseriaşilor adevăraţi. Dar riscul de a da altora prilejul să vadă, privind spre noi, că Împăratul e gol rămâne oricând posibil.
Lipsa de cenzură şi absenţa echilibrului riscă să dea peste răscol. În răbufnirea noastră faţă de trecut, pe care ni-l dorim scos din actualitate, procedăm uneori cu atâta vehemenţă că nu mai rămâne loc nici măcar răgaz pentru minime acumulări. Ce ne împiedică la urma urmei să afirmăm că am avut nişte dascăli minunaţi la vremea şcolii şi de ce nu le-am recunoaşte acelor oameni meritele reale în descuierea noastră pentru viaţă? Cine ne opreşte să evocăm cu seriozitate şi respect orele de zbatere pentru o bucată de pâine, să pronunţăm cu capul descoperit numele atâtor semeni.
Am făcut această volută pentru a fi mai bine înţeles. Nu o dată constat că avem, n-avem treabă, ridicăm glasul pentru a pretinde ascultare. Şi apropo de diplomaţie. Îmi amintesc ce era la gura unui domn pe la un post Tv, cu ceva ani în urmă, când cineva de faţă a încercat să lase loc pentru câteva vorbe bune la adresa diplomaţiei noastre post­belice. A sărit în sus ca un arc, interzicându-i celui în cauză să mai deschidă vorba referitor la subiect. Chiar aşa să fie, diplomaţia noastră din ultimele decenii nu reprezintă decât o Siberie bătută cu voluptate de viscolele din „Dr. Jivago”? Dar am avut nişte oameni care au rezolvat dosare uriaşe, cu vizibile cote de apreciere în lumea bună. Să amintim relaţiile cu China, cu SUA, cu Occidentul în ansamblu. Dosarul Praga 1968, Dosarul Războiul de şase zile şi câte altele. Chiar ne facem că nu ştim ce-am însemnat noi la masa Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa? Chiar am uitat episodul rachetelor din Cuba? Şi mai pot fi altele de menţionat. Au fost nişte oameni care au stat cu ochii pe microscop şi cu mâinile pe instrumentele în stare să ne poziţioneze corect într-o lume în care n-am fost niciodată consideraţi buricul pământului, dar nici n-am înţeles să adoptăm deliberat condiţia de inşi buni de nimic. Avem în cataloagele noastre aflate în arhivele de valoare nume care ne judecă: Corneliu Mănescu, Valentin Lipatti, Mircea Maliţa, Nicolae Ecobescu. Unii mai trăiesc şi s-ar putea să aştepte altceva de la noi decât acest efort de a-i anula, radiindu-i eventual şi de pe listele de bloc unde locuiesc.
Sigur nu mai stau lucrurile la fel. Dar efortul nostru de a-i pune la zid cu orice preţ pe diplomaţii români continuă într-o veselie. Fie vorba între noi, soluţii nu avem, noi, outsiderii, de unde să ştim ce fantome se nasc prin tranşeele ce brăzdează Mapamondul? Dar ştim de unde ni se trag toate relele de pe lume. De la comuniştii din MAE, de la urmaşii lor aciuaţi acolo, de la spiritul arhaic moştenit de la cei de dinainte etc. Auzeam de curând o tânără duduie care le ştie pe toate. Îi văd şi frazele poticnite, îmbăloşate de ură, prin diverse coloane de gazetă. Scuipă cu nonşalanţă în toate părţile, ignorând elementare măsuri de acoperire a spuselor sale. A făcut minimul efort de a se documenta la Minister câţi din actualii diplomaţi în funcţiune erau acolo înainte de ‘89? Ştie ce vârste au aceşti super cunoscători de limbi străine, unii, mulţi, intelectuali rasaţi, şi cât de mult i-au maturizat prezenţa piept la piept cu problematica internaţională de când nu mai suntem membri CAER ori ai Tratatului de la Varşovia? Se vorbeşte nediferenţiat şi cu păcat de vârstnicii diplomaţi de acum 25 de ani din MAE. Domnişoară, ei sunt cei care au reaşezat legăturile Noii Românii cu partenerii de altădată ai vechii Românii. Ei ne-au pavat la nivel birocratic drumul spre UE şi NATO. Aţi reţinut câtă trudă a presupus adoptarea Aqui-ului comunitar? Am şi uitat acele zile şi nopţi în care trebuia să recuperăm întârzieri ce păreau insurmontabile? Dumneavoastră unde eraţi? Pe la ce burse vă toceaţi coatele? Şi pentru că tot veni vorba: dv., cei cu burse prin toate colţurile Planetei, pe noi cum ne ajutaţi să avem şi noi vreun avantaj, aşa, un semn din mila măriei voastre? Că de trăncănit putem trăncăni şi noi. Dar sapa, sapa cine o ţine în mână?…
Nicolae BUD

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.