Monument în cinstea foştilor deţinuţi anticomunişti

0
497

Foştii deţinuţi politici din România vor avea în Baia Mare, primul monument ridicat în memoria celor care au suferit şi s-au jertfit în temniţele comuniste, din cauza propriului crez: credinţa în Dumnezeu. Monumentul va fi sfinţit şi inaugurat în cadrul unei ceremonii oficiale care are loc astăzi, 8 septembrie, de la ora 10, în faţa Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare. Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Baia Mare, Silviu Dragomir spune că de 15 ani se fac eforturi pentru ridicarea acestui monument. S-a bătut la diverse uşi de la nivel central şi local, dar cei care odinioară au avut de îndurat suferinţe cumplite nu au fost băgaţi în seamă. În cele din urmă, cu greu,  s-a reuşit obţinerea avizului de construire a monumentului în faţa Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare. Lucrarea a fost realizată de sculptorul Mircea Bochiş şi a fost donată de Victor Florean. Monumentul simbolizează cele trei mine: Cavnic, Nistru şi Baia Sprie – triunghiul morţii, iar omul dinăuntrul ei reprezintă omul din subteran.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.