15 migranţi, depistaţi la frontieră

0
373

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, în cooperare cu jandarmii timişeni, au depistat, în cadrul acţiunilor de supraveghere desfăşurate la frontiera de sud-vest, 15 migranţi (8 cetăţeni din Afganistan, 4 din Kosovo, 2 din Pakistan şi un iranian) care încercau să treacă ilegal frontiera.
• În data de 12 septembrie, în jurul orei 21.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au observat, cu ajutorul autospecialei cu termoviziune, un grup de persoane care se deplasa pe jos, peste câmp, încercând să treacă ilegal frontiera din Serbia, pe direcţia localităţilor de frontieră Valcani – Beba Veche.
Imediat, poliţiştii de frontieră, împreună cu jandarmi, au declanşat o acţiune specifică, fiind depistate, în apropierea localităţii de frontieră Vâlcani, 11 persoane, de sex masculin, care au fost preluate şi transportate la sediul Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări.
Persoanele depistate nu aveau documente de identitate asupra lor, iar în urma verificărilor preliminare s-a stabilit că sunt 8 cetăţeni afgani, 2 pakistanezi şi un iranian, cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, care au declarat că au plecat din Serbia cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
• În seara zilei de 11 septembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul aceluiaşi sector au depistat, pe malul râului Mureş, pe direcţia localităţii de frontieră Saravale, 4 persoane de sex masculin care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Persoanele în cauză au fost conduse la sediu, unde s-a stabilit că sunt cetăţeni din Kosovo, solicitanţi de azil cazaţi la Serviciul pentru Imigrări Timiş, cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani. Bărbaţii erau la a doua tentativă de trecere ilegală spre Ungaria.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.