“Ultima civilizaţie rurală europeană se evaporă”

0
536

Satele Unite ale Maramureşului – Festivalul Fără Frontiere

La finalul celei de-a şaptea ediţii a festivalului „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”,subintitulat „Satele Unite ale Maramureşului”, organizat între 14-21 august pe văile Izei şi Tisei de Asociaţia Interculturală de Tradiţii, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş şi Prefectura Judeţului Maramureş, l-am întrebat pe irlandezul de România, Peter Hurley, iniţiatorul acestui Proiect demarat din 2010, cum i s-a părut manifestarea din acest an? Răspunsul lui succint l-am publicat atunci. Acum, când deja se pregăteşte de ediţia viitoare a festivalului care se va desfăşura în Maramureş, în perioada: 14 – 20 august 2017, neobositul Peter Hurley revine cu o concluzie amplă: „Anul acesta a pornit cu o pierdere: artistul popular Pătru Godja-Pupăză a încetat din viaţă la vârsta de 80 de ani, îndurerând familia şi prietenii. Un personaj legendar a plecat dintre noi. Moş Pupăză a fost un model pentru foarte mulţi oameni. Casa, atelierul de sculptură şi inima lui au fost mereu deschise pentru oricine îi trecea pragul. În timpul înmormântării, parcă am auzit o trâmbiţă! Am simţit că e nevoie de mai mult. Ultima civilizaţie rurală europeană se evaporă în faţa ochilor noştri. Doar acţiuni concrete, bine focusate, pot contribui la schimbarea situaţiei în care satele Maramureşului, ale României, se pierd în faţa unui ocean de indiferenţă. Ce spunea trâmbiţa? Că e necesar să construim punţi. Punţi între România urbană şi România rurală. Punţi între locuitorii României şi vizitatorii de peste graniţă. Şi mai ales, în fiecare sat, punţi între generaţii. Care este scopul acestor punţi? Împărtăşirea! A timpului, a energiei, a bucuriei, crearea şi sudarea relaţiilor între oameni, într-un context rural autentic. Credem că odată ce oamenii se vor îndrăgosti de satul autentic viu, vor înţelege de ce acesta este atât de important. Atenţie! Nu pentru săteni, ci pentru ei înşişi! Astfel, acel cineva – indiferent dacă e român sau străin – va începe să lupte pentru continuitatea satului viu, va trece de la un om pasiv îngrijorat la un om activ implicat. Ce anume oferă satul viu? Într-un cuvânt: Bucurie. Sătenii sunt experţi în a cultiva bucuria! O fac nativ, e un fel de: Bine ai venit acasă, fratele meu! Locuitorii din satele vii ale României sunt foarte dornici să împărtăşească poveştile lor cu cei care vin în vizită. Acest fapt depăşeşte cu mult conceptul de ospitalitate. Sătenii au o dorinţă profundă de a comunica omenia lor! Rezultatul acestor întâlniri este un schimb de bucurie magică, un foc viu, cum este descris în limba română. Acest foc viu este cel mai bine păstrat secret al Carpaţilor! Populaţia urbană din Europa este sufocată de viaţa în oraşe. Marea majoritate a oamenilor nici nu îşi dau seama care este problema. Dar toţi suferă. Au nevoie de o reîncărcare sufletească şi mintală care poate fi administrată foarte eficient cu o doză concentrată de bucurie autentică. Astfel, misiunea noastră în acest proiect se concentrează în jurul realizării unei punţi, a unei legături, punând împreună ingredientele necesare pentru un imens foc viu de bucurie! Cele opt zile de festival au fost gândite într-un concept unitar numit, cu patru componente specifice: Festivalul satelor, Şcoala de Vară ”Moş Pupăză”, Concertele ”Sus pe Bradova” şi Reuniunea satelor la Săpânţa. Am lansat harta Satele Unite ale Maramureşului, tipărită în 13 mii de exemplare, din care două mii în limba engleză. Acest ghid al odiseei în patru acte anunţa că toate cele 63 de sate din Ţara Maramureşului urmau să participe cu câte un microeveniment acasă la ei – fără microfon, fără staţie de sonorizare – evenimente autentice, despre oameni, cultură, obiceiuri şi viaţa satului. Micro-evenimentele s-au ţinut în 54 din cele 63 de sate şi s-au bucurat de un mare succes, cu implicare asumată a comunităţilor locale. Au fost evenimente mici şi mai mari, unele având peste o sută de participanţi. Fiecare vorbeau despre tradiţii şi obiceiuri, despre oamenii valoroşi ai comunităţii, despre dorinţa de a păstra şi a aprecia bogăţiile vii ale satului. Şcoala de vară era pentru cei care doreau să petreacă o săptămână într-un singur sat, să aprofundeze cunoştinţe într-un domeniu (muzică tradiţională, cioplit în lemn, meşteşuguri tradiţionale), un proiect pedagogic de transmitere şi preţuire a tradiţiilor strămoşeşti. Localnicii vorbeau despre o renaştere a satului. Peste optzeci de participanţi din România, Irlanda, Germania, Ucraina, Spania, Scoţia, Anglia şi Polonia, împreună cu meşterii populari şi muzicienii satului, tineri şi vârst­nici, au transformat Valea Stejarului şi Săpânţa într-o sesiune continuă de har, voie bună şi dorinţă de învăţare. Muzica a fost o stare de fapt a zilelor Şcolii de Vară, începută chiar de la micul dejun şi continuată până seara, în fiecare zi, în Valea Stejarului. În atelierul lui Moş Pupăză, la Valea Stejarului, timp de o săptămână, dalta şi ciocanul au răsunat neîntrerupt. Creativitatea, emoţia şi bucuria au luat forme specifice, de la cruci miniaturale de lemn, la mici lăzi de zestre sau fusuri cu zurgălăi. La Săpânţa, atelierul de ţesut al Mariei Zapca a avut un număr mare de participanţi care şi-au petrecut zile întregi învăţând arta ţesutului, a realizării zgărdanelor, la final confecţionând fiecare un obiect propriu, bucurându-se de o atmosferă încărcată de drag şi bună dispoziţie. Concertele pe Bradova au fost o călătorie muzicală desfăşurată în patru seri, explorând muzica tradiţională, într-un loc cu o privelişte fabuloasă, pe iarba proaspăt cosită, sub lună plină, deasupra satului Bârsana, în inima Maramureşului! Concertele au avut un număr de peste 4 mii de participanţi în cele patru seri de călătorie muzicală. Bradova, la doi kilometri deasupra satului Bârsana, un cadru natural de o frumuseţe copleşitoare, a fost locul potrivit pentru ca emoţia transmisă de artiştii care au urcat pe scena de lemn să fie completă. Concertele lui Nicu Covaci şi Arhaic Rock, trupa Ad Hoc, Subcarpaţi, Mircea Florian şi invitaţii săi, Grupul Iza, Grigore Leşe, muzicanţii, corurile şi grupurile de dansatori locali, piesa de teatru Autentic România, toate aceste momente artistice desfăşurate în cele patru zile au însemnat o călătorie muzicală autentică, profundă, intensă şi coerentă.
Concertul Subcarpaţi, desfăşurat până noaptea târziu, sub un cer senin şi o lună plină răsărită exact deasupra scenei, a fost un moment spectaculos, cu peste 1.500 de participanţi. Pentru o zi de final a festivalului, de bucurie împărtăşită şi o horă imensă în jurul Cimitirului Vesel, Reuniunea Satelor la Săpânţa a însemnat o încununare a activităţii de o săptămână, o întâlnire a satelor, a localnicilor şi a vizitatorilor, toţi prinşi într-o horă, o expresie a solidarităţii şi-a bucuriei împărtăşite. Suntem foarte fericiţi de cum a ieşit tot acest efort comunitar! Linia de separare dintre artist şi spectator a dispărut. Fiecare a contribuit la magie. A fost o săptămână de bucurie împărtăşită, de strălucire, oamenii s-au despărţit plângând şi îmbrăţişându-se, recunoscători pentru timpul petrecut împreună, pentru punţile create. La final, Sebastian Lupuţ, prefectul Judeţului Maramureş a concluzionat foarte bine: S-a ridicat întregul judeţ! Toată lumea e sus! Meritul aparţine tuturor celor implicaţi. Toţi cei care s-au ridicat în picioare şi au spus: Suntem si noi aici! Artişti, profesori, preoţi, primari, consilieri judeţeni şi locali, asociaţii culturale, companii, bătrâni, tineri, socăciţe, gazde, şoferi, muzicanţi, coruri, poliţişti, jandarmi, servicii de ambulanţă, voluntari, turişti, fotografi, jurnalişti, parteneri media, sponsori, de la Barcelona la Baia Mare, de la Piatra-Remeţi la Baia Borşa. Meritul e al tuturor. S-a făurit ceva unic în acea săptămână. De şase ani am tot bătut la uşă şi anul acesta s-a deschis portiţa. Cred că Moş Pupăză a deschis-o! Nu este meritul meu. Mă simt fericit că am contribuit, dar un spirit colectiv nu aparţine cuiva. Nu are bilet de intrare. Nu poate fi îngrădit. Noi toţi, cei care am participat, indiferent ce am făcut, la pregătire sau la implementare, toţi cei care am mărturisit momentul, am devenit păstorii primului Festival Fără Frontiere! Şi tare frumos este. Mulţumesc, Moş Pupăză!”.
Prietene Peter Hurley, îţi mulţumim şi noi, maramureşenii!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.